Chiar dacă au fost private de jucători importanți: Peii, Șiclovan și Gabor, respectiv Piț, Prică și Ardelean, Pecica și Curtici  au dat naștere unui spectacol agreabil.
Din păcate pentru el, Dinu Maghici nu a putut pleca neînvins de pe terenul formației pe care a antrenat-o acum două sezoane. În schimb, Progresul și-a revenit rapid din pumnii primiți la Sântana și și-a luat punctele ce o păstrează în lupta pentru promovare.
Deciși să incline balanța cât mai repede, pecicanii au pus sub presiune defensiva „alb-albaștrilor”, care a cedat în minutul 28. Burian a primit un balon în careu, a protejat bine balonul și a marcat cu stângul. Același fost atacant al Pîncotei s-a mai aflat la capătul altor faze ale gazdelor, însă și vizitatorii au avut oportunitățile lor.
Tabela s-a mai modificat de abia după pauză și după alte 25 de minute intense, pe contre. În minutul 70, Boldizsar și-a mai dovedit odată utilitatea și a marcat cu capul după centrarea de pe dreapta a lui Burian.
Doar 2 minute gazdele credeau că au scăpat în câștigătoare, căci Avrămuțiu a punctat cu un șut din interiorul careului, la capătul unui corner.
Fără a risca prea mult să fie egalați, „galben-albaștrii” au refăcut, totuși, diferența de două goluri în urma unui șut imparabil al lui Arsene, de la 24 de metri, ce s-a oprit în vinclul porții lui Iacob.
„Fiindcă dezamăgirea de după înfrângerea de la Sântana a fost destul de mare, mă temeam oarecum de meci, dar băieții au înțeles importanța punctelor și le-au luat după o prestație des­ tul de bună. Mi-a plăcut și echipa adversă, chiar a jucat bine, deschis și ne-a pus ceva probleme. Până la urmă, cred că nu s-a pus problema echipei învingătoa­re. Conducerea a fost foarte supărată după eșecul de sâmbăta trecută, o să încercăm să ne revanșăm etapele ce ur­mează, jucând un fotbal cât mai frumos și, sper eu, prolific”, a precizat Lucian Ciba, tehnicianul pecicanilor.
Formații:
Pecica: Rus – Er. Wild, Vasilca (46 Trif), Ew. Wild, V. Fritea – Ponta, Arsene, R. Fritea, Cotuna (55 Boldizsar) – Gherghel (79 Moldovan), Burian.
Curtici: Iacob – Don, Crișan (46 Gliguța), Pleșca, Morariu – Gavriș (89 Roza), Hanc Nedea (64 Vătămănescu), Parlapan – Avrămuțiu, Fl. Pavel.
Arbitri: Radu Bâtea – Cristian Coroban, Dan Hanyecz.
Observatori AJF: Leontin Buda, Gheorghe Sfăt

Recomandările redacției