Prelungirea stării de urgență s-a făcut până la 16 mai. Așa că putem spune că pandemia cu SARS-CoV2 va afecta şi Campionatul Național de Raliuri. De altfel, prima etapă a noului sezon – Raliul Harghitei (1-2 mai) – a fost amânată și, foarte probabil, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Raliul Aradului.
Acesta e programat la doar o săptămână după ce expiră starea de urgență din România și e greu de crezut că organizatorii își vor asuma o competiție sportivă de anvergură ce presupune venirea multor echipaje din afara județului și țării. Cu condiția ca și acestea să-și dorească să revină într-unul dintre orașele din România decretate deja drept focar de coronavirus.
Raliul Aradului este a treia etapă din Campionatul Național de Raliuri 2020. Cursa face parte și din European Rally Trophy și este programată în perioada 22-23 mai. În cadrul evenimentului se va puncta şi pentru a treia etapă din sezonul de Rally 2.
Etapa joker, Raliul Bucovinei, programată inițial pe 24-25 aprilie, va fi reprogramată în perioada 5-6 iunie.

Recomandările redacției