LPF 2013 - CFR CLUJ - CS TURNU SEVERINDupă Luceafărul Oradea, o altă divizionară secundă din seria „Bătrânei Doamne” abandonează lupta înainte de startul noului sezon. CS Turnu Severin a retrogradat în această vară din Liga 1 și toată lumea și-a pierdut interesul pentru un club provenit din Cetatea Băniei, Gaz Metan CFR Craiova. Se vorbește despre datorii de 700 de mii de euro acumulate la gruparea olteană, dar și un vid de fotbaliști, după ce nu mai puțin de 15 jucători au părăsit gratis în această vară, patru dintre ei în curtea celor de la Dinamo.
După retrogradare, oficialii de la Dunăre au demarat procedurile pentru intrarea clubului în insolvenţă, dar acţiunea a fost respinsă de Tribunalul Mehedinţi. În acel moment, singura soluție viabilă rămânea neînscrierea în Liga a II-a. Deşi se vehiculase şi varianta formării unui nou club, pentru care s-ar fi putut găsi un loc vacant în eşalonul trei, factorii locali au renunţat la idee, iar Municipiul Drobeta – Turnu Severin nu va avea în sezonul 2013-2014 nicio echipă proprie. Totuși, iubitorii fotbalului din Mehedinţi vor putea vedea la lucru echipa-fanion a Olteniei, Universitatea Craiova, care revine astfel pe arena de 20.000 de locuri, după 3 ani.
În ultimii trei ani, Severinul a desfiinţat nu mai puţin de trei echipe de fotbal! În ianuarie 2010, FC Drobeta, patronată de Cristi Burci şi Jan Ionică, era retrasă din eşalonul secund, din cauza faptului că n-a fost susţinută şi de factorii locali. Peste alte şase luni, Primăria Severin a înfiinţat, în ultimul moment, FC Drobeta, în Liga a III-a, dar în ianuarie 2011 şi noul club avea să se desfiinţeze. Motivul? Oficialii de la malul Dunării au ajuns la vremea respectivă la un acord cu reprezentanţii divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova, devenită ulterior Gaz Metan Severin, iar, de vara trecută, imediat după promovare, CS Turnu Severin.

Recomandările redacției