bogosinVarianta încolțită, vineri, de răstunare a situației la Gloria, s-a concretizat, iar galben-albaștrii s-au prezentat sâmbătă la Păuliș! Și s-au întors cu un punct din Podgorie!
După un prim act alb, trupa lui Dănuț Mițiți a deschis scorul prin Orza (51), dar băieții lui Bogoșel au revenit pe final și au egalat prin Boris Țugui (85). Atacantul moldovean mai înscrise odată, la 1-0 pentru Păulișana (65), însă golul a fost anulat pentru henț. „Pentru noi a fost un meci bun, suntem mulțumiți și cu egalul, deși puteam obține și victoria. Echipa e unită în jurul lui Mițiți și se mișcă bine. Mai trebuie muncit, dar e mulțumitor ce se întâmplă. Sperăm să urcăm de acum”, a punctat Marius Măcinic, vicepreședintele Păulișului.
În continuare, la Gloria e posibil orice! „Felicitările le merită în primul rând băieții. La dorința lor ne-am prezentat, eu doar i-am organizat. Să vedem ce se întâmplă mai departe”, a spus antrenorul Costel Bogoșel.
Formații:
Păulișana: Dulhaz – Suciu, Itu, L. Calancea, Ambruș, Orza, Fl. Rus (Catrinoiu), Țepeș , D. Calancea (Burlacu), Albulescu (Mițiți), D. Popa (Farago).
Gloria: Vaida – Ew. Wild, Cl. Ban, Dan, Filimon, Fl. Gîlcă, Petra (Pirtea), Sg. Popa, Berari, Măgulean, Țugui.
Arbitri: Alin Deac – Casian Băla, Paul Ardelean. Observatori: Dan Ologeanu, Dănuț Cios.

Recomandările redacției