La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Arad ultimul turneu din cadrul grupei regionale A2 la baschet feminin, contând pentru Campionatul Național U16. Meciurile s-au desfășurat în sala de sport a Universității Aurel Vlaicu și, dintre cele trei partide disputate, echipa gazdă, CS Universitatea Valbon, a reușit să câștige două: 73-34 cu CSȘ Târgoviște și 56-28 cu Primo Megaball Pitești. Singura înfrângere a fost consemnată în partida cu CSM Ploiești, 33-71.

În urma acestor rezultate, echipa antrenată de Cristian Bondor a terminat grupa pe locul 2, după CSM Ploiești, cu patru victorii și două înfrângeri, reușind astfel calificarea în turneul final al competiției. Fetele care s-au semnat sub această performanță sunt Andrada Dulhaz, Nicole Fritea, Maya Kamel, Daria Păiușan, Alexia Tiorean, Sonia Moticică, Mara Tasedan, Casiana Truțiu și Melisa Mercoșan.

Turneul final va avea loc între 27 aprilie și 1 mai, într-o locație care nu a fost încă stabilită. Adversarele fetelor noastre vor fi echipele Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, LPS Alba Iulia, CSM Ploiești, Dan Dacian București, Sportul Studențesc, Olimpia București și CSȘ Nr. 4 Champions București.

(foto: facebook/ValbonArad)

Recomandările redacției