Băieții lui Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană s-au pornit mai greu în noua ediție a „naționalelor” Under 19 de futsal, dar și când au făcut-o nu le-a mai stat nimeni în cale. După ce a răzbunat eșecul din prima rundă, cu un 8-2 în fața Informaticii Timișoara, Șoimii Șimand a câștigat și la Deva, în fața celor de la Autobergamo, care se impuneau la Arad, cu 8-7. Duminică seară, singura formație din județul nostru înscrisă într-o competiție oficială de futsal a câștigat cu 7-3, după „triplele” semnate Șulea și Clej și golul lui Cl. Ujoc.
În Sala Sportului de la poalele Cetății, șimăndanii au mai contat pe: Dagău – D. Ardelean, Cordoș, Neag, Jurj și Onaca. „Am înche­iat anul cu o prestație foarte bună și un rezultat pe măsură. Am întâlnit o formație ce s-a bazat inclusiv pe trei fotbaliști care se pregătesc cu echipa de seniori, din prima ligă de futsal și tot nu i-am dat nicio șansă. Cel puțin până la disputarea restanței dintre Deva și Reșița am ajuns pe primul loc și, parcă, ne pare rău că se încheie acest tur. Ne-am încălzit mai greu, dar acum îi simt pe băieți în formă maximă. Sper să îi țină până la primăvară, când vom încerca să nu mai pierdem ni­ciun meci. Deocamdată, vreau să le mulțumesc pentru implicare și, bineînțeles, pentru re­zultate”, a spus Daniel Mărcuș.

Recomandările redacției