Dușurile reci din dubla manșă din Cupa României cu CFR Turnu Severin i-a trezit pe șimăndani, care s-au prezentat foarte bine în derby-ul seriei a II-a a Ligii Elitelor U19 la futsal. Futsal Klub Odorheiu Secu­iesc pornea mare favorită în duelul de duminică, de pe teren propriu, dar „șoimii” le-au pus mari probleme și chiar a fost la câteva secunde de un succes răsunător.
Meciul a fost extrem de spectaculos, cu răsturnări de situație și un final de infarct. Șimăndanii au avut 1-0 și 2-1 pe tabelă, apoi s-au văzut conduși cu 5-2. În ultimele secunde, oaspeții s-au dus la
7-6, au avut șansa unei contre în superioritatea numerică, dar s-au precipitat și partida s-a terminat la egalitate: 7-7. Jurj și Balogh au reușit „tripla”, iar Sechel a marcat și el odată duminică. „Ne-am făcut o tactică bazată pe un joc ermetic, defensiv și pe contre rapide și ne-a ieșit. Băieții s-au ținut de plan și când am fost conduși la trei goluri diferență și am scos un rezultat bun. Sigur, putea fi și mai bine, dar, ținând cont de faptul că am jucat în deplasare, pe terenul unei echipe foarte bune, care până ieri primise un singur gol în trei partide, e bine și așa. Dar, mai mult decât rezultat, mă bucur de unitatea echipei, de cum au luptat băieții unii pentru alții. Au jucat cu inima, îi felicit și sunt mândru de ei”, a declarat profesorul Dani Mărcuș, care și-a deplasat elevii la Odorheiu Secuiesc în ziua premergătoare disputei.
În Secuime, șimăndanii s-au bazat pe: Alex Stejar – Narcis Jurj, Robert Balogh, Paul Ujoc, Andrei Sechel, Octavian Ile, Adelin Covaci și Andrei Holban. După acest rezultat, Șimandul rămâne pe primul loc în clasament cu o etapă înainte de finalul turului, etapă în care stă. Dacă Odorheiu bate la Deva, pe Autobergamo, indiferent la ce scor, e „campioană de toamnă”.
Jurj se întoarce la echipa de tineret
În altă ordine de idei, Narcis Jurj se va întoarce peste o săptămână la Odorheiu Secuiesc, pentru o nouă acțiune a lotului național de futsal Under 19. Selecționerul Endre Kacso a fost cucerit de fotbalistul de 19 ani, care evoluează și pe teren mare, pentru Podgoria Pâncota, atât în competiția seniorilor, cât și cea a juniorilor.

Recomandările redacției