Simona Halep este noua regină a tenisului! Liderul mondial a câştigat şi primul Grand Slam al carierei, supremaţia ei fiind acum incontestabilă. Acest meci este a IV-a finală disputată de către Simona într-un turneu de Grand Slam.
Simona Halep a câştigat primul trofeu de Grand Slam al carierei, după ce a trecut cu 3-6, 6-4, 6-1 de Sloane Stephens în finala Roland Garros. La ceremonia de acordare a premiului, Halep a fost extrem de emoţionată, a felicitat-o pe Sloane Stephens şi le-a mul­ţumit celor apropiaţi. „Visez la acest trofeu de la 14 ani. mi-am dorit ca acest titlu să vină în Franţa. Sper să mai joc măcar o finală aici, pentru că e minunant şi e terenul meu preferat“, conform adevarul.ro.
După festivitate, pe Philippe – Chatrier s-a intonat Imnul Naţional al României.
„Vă mulţumesc pentru tot sprijinul. În ultimul game simţeam că nu mai pot respira, nu voiam să repet ce s-a întâmplat anul trecut. E uluitor ce se întâmplă, am visat la asta de când m-am apucat de tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e oraşul special pentru mine”, a spus Halep, la finalul meciului. „Sloane e o jucătoare foarte bună, mereu e greu să joc contra ei. Mi-am zis că trebuie să mă relaxez, să mă bucur de meci şi am reuşit să revin. Am găsit forţa mentală pentru asta”, a explicat Halep.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Simonei Halep un mesaj de felicitare pentru victoria „extraordinară” obţinută în finala de la Roland Garros: „Felicitări, Simona Halep, pentru victoria extra­ordinară obţinută la Roland Garros! Primul trofeu de Grand Slam din carieră a venit după o finală în care campi­oana noastră a luptat pentru fiecare minge şi nu a renunţat în niciun moment. Bravo, Simona!”.
Simona poate rămâne numărul 1 mondial până la sfârșitul anului
Odată cu victoria în faţa lui Sloane Stephens, din finala Roland Garros, Simona Halep şi-a mărit considerabil avansul în frunte clasamentului WTA.
Simona Halep intră de luni în a 32-a săptămănă ca lider mondial. În momentul în care se actualizează clasamentul WTA, SImona Halep va avea o zestre de 7.970 de puncte, cu 1.225 mai multe decât Caroline Wozniacki (6.745). Garbine Muguruza e pe trei, cu 6.550 de puncte, iar Sloane Stephens a urcat până pe locul al patrulea, cu 5.463 de puncte.
Cel puţin până la Wimbledon, Halep este intangibilă, nimeni nu poate avea pretenţii la locul unu mondial. Asta înseamnă că Halep o va depăşi pe Angelique Kerber, care are 34 de săptămâni de număr 1 mondial şi va urca pe locul 12 în ierahia jucătoarelor cel mai longevive pe prima poziţie a clasamentului profesionist. Următoarea ţintă va fi franţuzoaica Amelie Mauresmo, cu 39 de săptămâni. A zecea jucătoare din istorie cu cele mai multe săptămâni pe locul I WTA este Victoria Azarenka din Belarus, cu 51 de săptămâni. Dacă trece cu bine de Wimbledon, Simona Halep poate aborda restul sezonului fără teama de a pierde poziţia de lider mondial.

Recomandările redacției