Simona Halep a învins-o pe Elise Mertens și este campioană la WTA Praga

0
180

Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a obținut al 21-lea trofeu al carierei, după finala turneului de la Praga unde a învins-o pe Elise Mertens (24 de ani, 23 WTA) cu 6-2, 7-5.
Halep a reușit la Praga să evolueze de la meci la meci, să-și regăsească ritmul și plăcerea de a evolua sub presiune în partide strânse. După cea mai lungă pauză din cariera sportivei române, aceasta a reușit să câștige turneul, chiar dacă cele aproape șase luni de pauză și-au spus cuvântul.
Simona Halep a suferit la serviciu, o dovadă clară a ceea ce poate face pauză pentru un jucător de tenis, sportiva a recunoscut că are de lucrat pentru a ajunge din nou la ritmul pe care îl avea înainte de întreruperea circuitului feminin.
În partidele cu Frech și Begu, Simona a avut problememe în continuare în acest domeniu, dar per total, ea a regăsit cadența, iar acest fapt s-a văzut în finala cu Elise Mertens.
Halep s-a întâlnit încă de patru ori cu Mertens, iar în ultimele două partide de pe zgură românca o învinsese. Acest fapt a ajutat-o pe Halep, chiar dacă belgianca în vârstă de 24 de ani a început lovind în forță câștigător și conducând cu 2-0. Însă au fost singurele game-uri pe care belgianca și le-a putut trece în cont, deoarece Simona a preluat controlul și a început să dicteze de pe linia de fund a terenului, iar unghiurile imposibile făcute de către Halep au surprins jucătoarea belgiană.
Al doilea trofeu din 2020 pentru Simona Halep
În al doilea set, românca a reușit să domine din nou, chiar dacă a avut anumite scăpări, unele care au făcut ca românca să îşi exprime nemulțumirile vocal, fie că erau legate de jocul său sau de faptul că nu era încurajată suficient de către echipă. A condus cu scorul de 4-2, dar Elise a revenit și a reușit trei game-uri conse­cutive, ducând scorul la 5-4.
Simona a reușit un game de serviciu foarte bun și a egalat la 5. Fapt ce a încurajat românca să deschidă și mai bine terenul, să o plimbe mai mult pe Mertens și să-și obțină momentul de a închide confruntarea în două seturi. Ultima secvență a partidei a fost o dreaptă în out a lui Elise.
Trofeul de la Praga este cel de al doilea trofeu obținut de către Simona Halep în 2020, ea impunându-se în luna februarie la Dubai, ultima sa competiție înainte de întreruperea din luna martie cauzată de noul coronavirus.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor că ați venit astăzi să ne susțineți, chiar apreciez asta. Vreau să îi mulțumesc lui David pentru o săptămână grozavă, ai reușit să ne faci să ne simțim foarte siguri. A fost o săptămână foarte bună. Vreau să mulțumesc WTA și tuturor sponsorilor pentru că au făcut posibil ca acest turneu să se dispute. După o pauză atât de lungă, m-am simțit foarte bine să fiu din nou pe teren. Am mai fost la turneul de la Praga acum 15 ani, dar nu îmi aminteam cum a fost. Sunt fericită că am câștigat acest turneu. Mă simt grozav, vă mulțumesc și sper ca în viitor să mă întorc aici!”, a spus Simona, după încheierea meciului.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.