Simona Halep (26 de ani) este cea mai în vogă sportivă din tenisul mondial, iar acest aspect se resimte şi în conturile sale. Potrivit unor statistici, românca a reuşit să câştige din premii şi contracte peste 29 de milioane de dolari, informează Mediafax.
Datorită performanţelor din ultimii ani din circuit, Simona Halep a fost remunerată cu sume foarte mari din tenis. Parcursurile din competiţiile WTA i-au asigurat o sumă de peste 26 de milioane de dolari, în timp ce contractele de sponsorizare au mai băgat în conturi alte 4 milioane. Potrivit informaţiilor furnizate de Top 300 Capital, sumele o plasează pe Simona peste Gică Hagi. Cel mai bun fotbalist din toate timpurile a strâns, în cariera de jucător, 28 de milioane de dolari.
Câştigurile din tenisul feminin au crescut considerabil în ultimii ani, iar Simona reuşeşte să se claseze pe poziţia a opta în topul sportivelor cu cele mai mari premii din tenis. Pe primul loc se află Serena Williams, cu peste 84 de milioane de dolari.
Potrivit site-ului WTA, în primele 8 luni ale acestui an, Halep a câştigat 5.5 milioane de dolari.
Simona Halep revine pe terenul de tenis după turneul de Grand Slam de la Wimbledon, fiind principala favorită în turneul de la Montreal – categoria Premier 5 (900 de puncte) – care debutează azi. În optimile de finală, Simona Halep s-ar putea înfrunta cu Sorna Cîrstea, care la rândul ei va avea o adversară din calificări în turul inaugural. În tul 2, Sorana trebuie să treacă de Venus Williams pentru a ajunge la o confruntare cu Simona.
Simona Halep a fost invitata de onoare la tragerea la sorţi a turneului din Canada.
„Am amintiri frumoase de la Montreal, acum 2 ani am câştigat titlul la simpu şi am jucat finala la dublu. Mă simt bine de fiecare dată când joc în Canada, mai ales aici la Montreal, aşa că abia aştept să înceapă turneul şi să dau tot ce am mai bun”.

Recomandările redacției