Simona Halep, în vârstă de 28 de ani și numărul doi mondial, nu va lua parte la US Open, turneu de Grand Slam ce se va desfășura la New York în perioada 31 august și 13 septembrie.
Simona Halep a făcut anunțul pe rețelele de socializare.
„După ce am luat în calcul toți factorii și circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători la New York pentru a juca la US Open. Mereu am spus că voi pune sănătatea pe prim-plan și, de aceea, prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că organizatorii au muncit serios ca acest eveniment să aibă loc și le doresc succes tuturor celor care participă”.
US Open este primul turneu de Grand Slam la care Simona Halep nu va fi pe tabloul principal, de la Wimbledon 2010 încoace Halep a fost mereu pe tabloul principal.
Anul trecut, americanca Taylor Townsend a învins-o pe Simona Halep în turul secund de la US Open.
Între finalul turneului US Open și începutul Roland Garros sunt două săptămâni, iar Halep va fi principala favorită a turneului de la Paris.
Proaspăt câștigătoare la WTA Praga, primul turneu la care a participat după pandemie, Simona Halep este doar unul dintr-o listă mare de nume importante care nu vor parti­cipa la US Open.
Compactarea calendarului competițional, dar și numărul mare de cazuri de COVID-19 din Statele Unite, fac ca un număr mare de jucătoare importante din circuitul feminin să se retragă. Bianca Andreescu, deținătoarea titlului, a anunțat în această săptămână că nu va participa la turneul de la New York
La masculin, momentan sunt trei absențe din Top 10: Rafael Nadal, Roger Federer și Gael Monfils.
După 21 de ani, turneul de la New York se va desfășura fără Federer și Nadal, doi jucători care au împreună 39 de trofee în astfel de întreceri. Ultima oară s-a întâmplat acest lucru în 1999, tot la US Open.
Simona Halep a dezvăluit viitorul turneu la care va participa
După ce a revenit de la turneul WTA din Praga, românca a stat de vorbă cu jurnaliștii și a făcut mai multe dezvăluiri.
„A fost un turneu foarte bun, mă bucur că am reușit să îl câștig. Un start bun după o perioadă foarte lungă, mă bucur că l-am câștigat. Acest trofeu înseamnă mult, orice trofeu este important, mai ales după 5-6 luni de pauză. Mi-am demonstrat singură că sunt motivată, concentrată, și că am făcut treabă bună în perioada de pregătire”, a spus Simona la aeroport.
Simona a vorbit și despre meciul cu Irina Begu, câștigat în două seturi (7-6 (2), 6-3).
„A fost un meci foarte greu, Irina a jucat foarte bine. S-a văzut că a fost obosită și poate eu am avut un mic avantaj în momentul acela. A fost un meci bun, m-am bucurat că am jucat la un nivel înalt amândouă”.
Simona a făcut public faptul că următorul turneu la care aceasta va merge este cel de la Roma, care se va desfășura în perioada 14 și 21 septembrie.
„O să aștept să joc la Roma și o să mă pregătesc acasă”, a spus românca.
„Mereu am ales cea mai confortabilă și bună variantă pentru sănătatea mea. Așa cum a fost la Olimpiadă acum câțiva ani, așa am decis și în momentul acesta. Bineînțeles că a fost o decizie foarte dificilă, dar mă simt mult mai bine așa“, a spus Simona Halep, legat de decizia de a nu participa la US Open
Simona speră ca tot mai multe românce să urce în top 100 WTA.
„E un lucru extraordinar pentru țara noastră și tenisul românesc. Sper să fim cât mai multe și să stăm cât mai mult acolo“ – Simona Halep, despre faptul că 5 jucătoare din România se află în top 100 WTA“
 

Recomandările redacției