Simona Halep riscă să îşi întârzie revenirea pe terenul de tenis, după o pauză de 5 luni provocată de epidemia cu COVID-19. Din cauza noilor reguli de carantinare din Italia, românca ar putea rata turneul de la Palermo.
Competiția se desfășoară în perioada 3-9 august, turneul din Italia este primul concurs din circuitul feminin. Cu toate acestea prezența Simonei Halep și al altor compatrioate este pusă la îndoială. Românca era principala favorită a turneului, însă măsurile adoptate de către italieni pentru cetățenii din România ar împiedica-o să participe la turneu.
Din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus din România, Italia a anunțat că românii care vin în Italia trebuie să stea 14 zile în carantină. Astfel, planurile Simonei Halep și al altor jucătoare din România sunt date peste cap. Halep și Irina Begu, Sorana Cîrstea și Patricia Ţig, sportive care ar putea participa în calificări au mai rămas numai cu 8 zile din cele 14 care ar fi necesare pentru carantină.
Organizatorii turneului din Sicilia nu vor ca principala favorită să nu participe și au trimis o cerere către oficialitățile italiene prin care cer o derogare pentru Simona Halep.
„Am trimis o scrisoare urgentă către ministrul Sănătății, solicitând o derogare de la cea mai recentă decizie pentru jucătorii care vor participa la a 31-a ediție a turneului de la Palermo. «Măsura ar afecta o jucătoare precum Simona Halep, locul 2 în lumea și campioana de la Wimbledon, care nu ar putea participa la turneul de la Palermo. Pentru venirea Simonei Halep am cerut o derogare de la Ministerul Sănătății», spune Oliviero Palma, directorul turneului”, se arată într-un comunicatul italienilor.
Pentru acest turneu, organizatorii au luat măsuri stricte pentru ca sportivii să poată participa fără probleme.
„În ceea ce le privește pe sportive, apoi antrenori, personal WTA și al turneului, se vor face teste serologice și PCR înainte de sosire, la sosire, apoi la fiecare patru zile. Vor primi acreditarea doar după ce vor avea confirmarea rezultatului negativ. Numărul arbitrilor de linie și al copiilor de mingi va fi redus, iar jucătoarele își vor lua singure prosoapele”, anunță italienii.
La turneu s-au mai înscris Johanna Konta, Petra Martic, Anett Kontaveit, Elise Mertens, Maria Sakkari, Donna Vekic, Jelena Ostapenko, Ekaterina Alexandrova, Kristina Mladenovic, Karolina Muchova, Veronika Kudermetova.
 

Recomandările redacției