Simona Halep și Monica Niculescu au făcut senzație la Roma

0
49

Simona Halep (28 de ani) și Monica Niculescu (32 de ani) le-au învins pe ucrainencele Elina Svitolina (26 de ani) și Dayana Yastremska (20 de ani), scor 6-0, 6-1, în doar 46 de minute, și s-au calificat în turul secund al probei de dublu de la WTA Roma.
Halep și Niculescu vor juca în turul secund cu echipa învingătoare din disputa Aoyama/ Shibahara – Bertens/Rus.
Monica Niculescu a arătat o poftă senza­țională de tenis, iar Simona Halep i-a ținut isonul. Cele două s-au sincronizat impecabil. Româncele nu și-au cedat niciodată serviciul, au salvat toate cele 3 mingi de break avute de adversare. Procentajul punctelor câștigate pe primul serviciu este unul excepțional, 83%! În comparație, adversarele au fost la doar 38%.
Cele două ucrainence extrem de puternice în proba de simplu s-au recunoscut învinse după doar 46 de minute și un singur game câștigat.
Turneul de la Roma este al treilea din cariera româncelor în care formează o pereche. Prima dată s-a întâmplat în 2016, la Montreal, când au ajuns în finala competiției. A doua oară, la Shenzhen 2017, Halep și Niculescu au fost eliminate în primul tur.
Simona Halep, a doua jucătoare a planetei și cap de serie numărul 1 la Roma, debutează la simplu azi, la o oră ce urmează a fie anunțată de organizatori, împotriva italiencei Jasmine Paolini (24 de ani, 99 WTA).
Halep este însoțită la Roma de antrenorul Darren Cahill, alături de care nu a mai participat la un turneu de aproximativ 7 luni.
Sursa: gsp.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.