simpozionDebutul Festivalului Minorităţilor Naţionale de la Arad, eveniment inclus de anul trecut în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, este dedicat istoriei minorităţilor naţionale şi contribuţiei acestora la patrimoniul Aradului.

Joi, 18 septembrie, Festivalul Minorităţilor Naţionale va începe în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, de la ora 16.00.

Evenimentul va începe cu un scurt discurs al primarului Gheorghe Falcă, urmat de dezbateri şi prezentări pe tema „Contribuţia minorităţilor naţionale la patrimoniul comunităţii arădene”.

Moderatorul evenimentului dedicat în întregime minorităţilor naţionale din Arad este istoricul Corneliu Pădureanu, la eveniment anunţându-şi deja prezenţa viceprimarul Bognar Levente, Surjan Laszlo, preşedintele Mişcării pentru Reconcilierea Popoarelor Charta XXI, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din Arad şi mulţi alţii.

Cristina Jucan, documentarist al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, filiala Arad, va vorbi despre „Comunitatea slovacă din Nădlac, de la migraţie la stabilire”, Ionel Schlessinger, preşedinte al Comunităţii evreilor din judeţul Arad, va prezenta tema „Istoricul şi influenţa evreilor în istoria Aradului”, Maria Curac, reprezentantă a comunităţii ucrainiene din Arad, va prezenta comunicare cu tema „Poetul Taras Şevcenko, în conştiinţa poporului ucrainean”, Michael Szellner, preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, forumul local Arad, va expune „In memoriam Lambert Steiner, Capelmaister, 1914-2014”, Ujj Janos, reprezentant al comunităţii maghiare din Arad, va prezenta tema „Contribuţia unor personalităţi maghiare la dezvoltarea Aradului”, Maria Hailemas, reprezentant al comunităţii bulgare din Arad, va face o prezentare cu tema  „Istoricul minorităţii bulgare din judeţul Arad”, în timp ce Bojidar Panici, reprezentant al comunităţii sârbe din Arad, va aborda subiectul „Comunitatea sârbilor din Arad – Trecut, prezent şi viitor”.

Intrarea la simpozion este liberă, orice arădean interesat având posibilitatea de a afla mai multe despre minorităţile care au conturat destinele Aradului.

Tot în aceeaşi zi, pe holurile Palatului Administrativ, arădenii vor putea admira o expoziţie de fotografii din activitatea şi evenimentele minorităţilor naţionale.

Prima zi a festivalului se va încheia cu un tur al Podgoriei Aradului.

Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad, organizat în perioada 18-19 septembrie 2014, are scopul de a scoate în evidenţă cele mai valoroase aspecte din viaţa minorităţilor care convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad, evenimentul făcând parte din manifestările care se organizează pentru promovarea cadidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Recomandările redacției