În amicale, Lunca Teuz Cermei a ținut în șah cele mai cotate echipe din județul nostru. A remizat cu UTA (2-2) și a bătut Sebișul (2-1), omul numărul unu al trupei lui Aslău fiind de fiecare dată Adrian Suslak, care a înscris câte un gol în fiecare dispută. „În ultima vreme chiar mi-au ieșit
execuțiile din faze fixă și am tot mai multă încredere în mine. Exersez și destul de mult, mă bucur că îmi ajut echipa, dar importante rămân meciurile din campionat. Pe de altă parte, sunt bune și astfel de rezultate într-o perioadă grea de pregătire, cu antrenamente în special cu caracter fizic. Avem și mulți tineri în lot, care au nevoie de încredere, iar rezultatele și jocurile bune sunt importante în acest sens”, susține fotbalistul de bandă stânga.
Suslak a fost fotbalistul pe care Laurențiu Roșu l-a remarcat după disputa din toamnă, de la Șiria, dintre „satelitul” UTA-ei și Lunca Teuz Cermei. Cum Adi Suslak e împrumutat chiar de la echipa fanion a Aradului, era – oarecum – de așteptat ca el să fie chemat la reunirea lotului „roș-alb”, de pe 16 ianuarie. „Aș fi ipocrit să spun că nu m-am așteptat să fiu chemat măcar pentru a fi văzut la câteva antrenamente și unul-două meciuri de verificare, dar să nu se înțeleagă că sunt supărat. Îmi văd de treabă la Cermei, findcă există și alte echipe nu doar UTA. Mai vedem în vară ce se întâmplă, când contractul meu cu UTA expiră. Poate atunci voi primi un semnal mai clar”, a mai spus fotbalistul de 24 de ani.
Revenind la amicalul de weekendul trecut și vorbind puțin despre adversar, fundașul lui Aslău a adăugat: „Sincer, mi-a plăcut jocul Sebișului din prima repriză. Au pasat mult mai bine decât noi, în schimb în a doua parte au fost mai slăbuți, dar asta – poate – și pentru că din câte am înțeles au avut multe rezerve și jucători în probe în teren. Dar, cu titularii pe teren, Sebișul rămâne o echipă de primele locuri. Cât în privința noastră, echipa e cam la același nivel din tur, posturile rămase descoperite au cam fost acoperite. Mai departe, dacă mai vine cineva e binevenit, dacă nu, ne descurcăm și așa. Până la urmă, e treaba conducerii ce face, datoria mea este să joc fotbal și atât”.
Cu excepția partidei Cermei – Deva, când a fost suspendat, Suslak a fost titular și integralist în turul de campionat pentru „alb-roșii” de pe Teuz.

Sport 190
România a fost repartizată în Grupa E la EURO 2024! „Tricolorii” vor întâlni Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului B
citește mai mult »