grevă administraţie publică

Patru organizaţii sindicale la nivel naţional ale angajaţilor din administraţiile publice şi din instituţiile publice – Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală (Sed Lex), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică (PubliSind), şi Federaţia Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR), informează printr-un comunicat că au declanşat strângerea de semnături ale membrilor sindicatelor afiliate în vederea declanşării grevei generale în administraţia publică. Data desfăşurării grevei urmează a fi stabilită după ce se va strânge numărul necesar de semnături pentru ca greva să fie legală.

Conform comunicatului celor patru federaţii sindicale, greva generală este urmare directă a refuzului Guvernului României de a organiza în termen de zece zile a procedurii de conciliere a conflictul de muncă este declanşat la nivelul administraţiei publice.

Concret, cele patru federaţii sindicale acuză executivul de comportament sfidător şi discriminatoriu faţă de angajaţii din administraţiile publice şi din instituţiile publice locale prin refuzul constant de a modifica Ordonanţa de Urgenţă nr. 27/30 iunie 2015, act normativ care, în opinia sindicaliştilor, este o batjocorire făţişă a acestei categorii sociale şi profesionale. Sindicaliştii acuză că ordonanţa în cauză

lasă autorităţilor publice posibilitatea de a le stabili angajaţilor o creştere salarială de până la 12%, însă creşterea este condiţionată de încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat, cumulativ cu încadrarea acestora în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, adică la nivelul anului 2014. Prin urmare, creşterea salarială este posibilă doar în două circumstanţe: fie în situaţia în care se vacantează posturi prin plecarea personalului, fie prin reducerea (concedierea), de personal din administraţia publică locală, însă şi aşa numărul personalului este mult  sub cel prevăzut de normele legale, fenomen amintit în preambulul actului normativ şi pus pe seama nivelului scăzut al salariilor. Respectarea cumulativă a celor două condiţii stipulate duce la neaplicarea creşterilor salariale, fapt care de asemenea vine în contradicţie cu motivele invocate în preambulul ordonanţei şi potrivit cărora neadoptarea actului normativ ar conduce la menţinerea discriminărilor existente între anumite categorii de salariaţi. Sindicaliştii afirmă că imposibilitatea reală a punerii în aplicare a creşterilor salariale duce la creşterea acestor discriminări. „Practic, adoptarea OUG nr. 27/2015 a creat un haos şi mai mare în  administraţia publică locală. Acest act normativ poate fi pus în aplicare de instituţiile administraţiei publice locale doar dacă Ministerul Finanţelor majorează plafonul de cheltuieli cu 12%”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii arată că guvernul a fost notificat încă din data de 19 iunie asupra acestor chestiuni, ocazie cu care s-a înaintat o listă cu revendicări şi s-a cerut demararea procedurii de conciliere, în conformitate cu Legea nr.62/2011. Lista revendicărilor asupra cărora s-a cerut concilierea cuprinde următoarele puncte: corelarea prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii şi punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015; reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit), şi a drepturilor abrogate (al 13-lea salariu şi prima de vacanţă); deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010; acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă se modifică OUG nr.83/2014); dreptul la negociere colectivă prin eliminarea art. 138 din Legea dialogului social nr. 62/2010, dar demersul sindical n-a avut nici un rezultat, guvernul refuzând procedura de conciliere. Întrucât Guvernul României nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea în termen de zece zile a concilierii, conflictul de muncă este declanşat la nivelul administraţiei publice. În aceste condiţii, federaţiile semnatare vor demara procedura pentru strângerea semnăturilor în vederea declanşării grevei  generale în administraţia publică din România, la o dată ce va fi stabilită în momentul în care va exista numărul legal de semnături pentru organizarea acestei acţiuni”, se arată în încheierea comunicatului emis de cele patru federaţii sindicale.

Recomandările redacției