fondulUnităţile de învăţământ vor avea parte de bani mai mulţi în curând, dar nu de la bugetul de stat, ci de la părinţii elevilor. Ministerul Educaţiei vrea să extindă şi la instituţiile de învăţământ sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent şi se lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii.
Fondul clasei a constituit pentru mulţi părinţi o reală problemă. De altfel, au existat de-a lungul timpului mai multe plângeri. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad le cere anual conducerilor şcolilor să nu colecteze bani, strângerea unor asemenea fonduri fiind ilegală. Cu toate acestea, se găsesc tot felul de metode de a fenta legea, precum asociaţiile de părinţi.
Noua conducere a Ministerului Educaţiei susţine că trebuie să existe un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil. Să existe posibilitatea, aşa cum există şi acum posibilitatea acelor donaţii, dar să fie mult mai clar şi traseul mult mai bine pus pe hârtie.
„Atât timp cât aceste donaţii nu sunt obligatorii, iar copiii pă­rinţilor care nu vor să dea bani nu vor suferi în nici un fel, atunci consider că este o idee bună. Acest fond va folosi unităţii de învăţământ pentru plata anumitor cheltuieli, mai ales dacă ţinem cont de faptul că sistemul este subfinanţat. Pe de altă parte, însă consider că nu este moral pentru că şi părinţii au problemele lor financiare. Ideal ar fi ca să se bugeteze corespunzător sistemul. Conform Constituţiei României, sănătatea şi educaţia reprezintă priorităţi naţionale. Sistemul educaţional ar trebui să beneficieze de o finanţare de 6% din Produsul Intern Brut al României. În acest moment însă finanţarea este la jumătate“, ne-a declarat prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.

  • Andrei spune:

    Sunt parinte si sunt oripilat de prezumtia Ministerului educatiei, daca intr-adevar este asa cum zice articolul: „Fondul clasei a constituit pentru mulţi părinţi o reală problemă …. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad le cere anual conducerilor şcolilor să nu colecteze bani, strângerea unor asemenea fonduri fiind ilegală. Cu toate acestea, se găsesc tot felul de metode de a fenta legea, precum asociaţiile de părinţi.”
    Intai de toate: platim impozit, iar constitutia si legea zice ca invatamantul este prioritate nationala. Atunci cum de nu ajung banii ?!? Pentru ca niciodata nu se atribuie cei 6% din PIB cat zice legea. Cum de asta nu e imoral, daca incalca flagrant legea? Hotii striga hotii! Rusine!
    Apoi, la noi directorul nu ne-a cerut niciodata bani si nici n-a colectat fondul scolii. Daca am vrut sa ne luam usa noua la clasa sau am schimbat catedra (cea veche, din 1950, s-a dezintegrat), noi am strans banii, noi am cumparat si tot noi am montat usa, cu alti doi parinti (mesterul scolii repara acoperisul, era ocupat, vai de el). Deci am comis o ilegalitate, daca am reparat hotia si neputinta altora ?! Aiurea.
    In fine, avem si o asociatie a parintilor, care gestioneaza cotizatiile (cu care cumparam premii pentru copiii nostri, la sfarsit de an, dar cumparam si consumabile pt care nu mai este buget, adica iara finantam noi neputinta si indolenta statului – pentru copii nostri, sa o duca mai bine decat noi pe vremea lui Ceasca). Adica daca sunt fraier si imi pasa de copilul meu si ma vorbesc cu vecinul de bloc si ne facem o asociatie (inregistrata la tribunal) cu care platim si reparam noi impotenta celor care ni s-au erijat in sefi, atunci este o metoda de a fenta legea? Dar cum vine cu incalcarea sistematica a legii, an de an, ca aceiasi sefi prin partidele lor ne vaduvesc de cei 6% din PIB pe care ni i-au luat deja ?!?
    Asta e cea mai mare jignire ce putea sa o zica, cu asociatiile de parinti. Cum adica este o frauda, o fenta, sa te organizezi si sa te ocupi de copiii tai? Sa-i bata Dumnezeu cu stiinta in moalele capului pe cei care au zis, sa le lumineze mintea sa vada ce prostie uriasa au fost in stare sa scoata din gura si din pix. Daca a zis ministrul asa ceva, apoi pe mine nu ma mai reprezinta, mars afara, sa plece tot invartindu-se.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției