De peste trei săptămâni, nu există buletin de ştiri (cu mici excepţii, desigur) al vreunei televiziuni, care să nu aducă, măcar tangenţial, vorba despre tragedia din clubul Colectiv. O preocupare permanentă, alimentată, din nefericire, de numărul tot mai mare de victime, lista ajungând – la ora la care scriu aceste rânduri – la 60 de morţi. Ca o curiozitate, o cunoştinţă mi-a spus încă de acum 20 de zile, la o săptămână după tragedie, că vor fi 57 de victime. De unde ştia, cum de-a nimerit-o sau ce a alimentat această informaţie sunt doar câteva dintre întrebările care alimentează această adevărată teorie a conspiraţiei. Ba mai mult, statul este acuzat (unii reprezentanţi ai săi) de încercarea de manipulare prin minimalizare. N-aş adera, ce-i drept, în totalitate la această teorie, dar conform proverbului nu iese fum fără foc (groaznică, dar realistă analogie).
Ceea ce mă deranjează este, însă, atitudinea presei, care „mulge” cât poate de mult din acest subiect. Unele iniţiative mediatice au depăşit cu mult ceea ce noi, cei din breaslă, numim ancheta de presă. Mulţi dintre aşa-zişii deontologi în ale mass-media se dovedesc adevăraţi justiţiari, împroşcând în stânga şi-n dreapta cu acuze şi punând etichete nu doar asupra unor oameni, ci şi asupra unor instituţii. Iar dintre acestea, ISU se dovedeşte cea mai vulnerabilă.
Nu doresc să iau apărarea unor instituţii, a oamenilor care lucrează acolo nici atât. Nu doresc pentru că nu de scutul meu au ei nevoie, ci de o limpezire în totalitate a situaţiei. Dar să nu uităm că aceia care astăzi îi înjură pe cei de la ISU, care-l arată cu degetul pe Raed Arafat, sunt în majoritate aceiaşi care acum aproape patru ani efectiv îl adulau pe secretarul de stat, care aplaudau ieşirea oamenilor în stradă, în semn de solidaritate tocmai cu Raed Arafat.
Personal, nu-mi place de Raed Arafat. N-am nici un motiv rezonabil, doar o antipatie subiectivă, dar de asemenea nu pot să neg realizările acestuia, în special în medicina de urgenţă, care merge mână-n mână cu ISU. Nu cred că Raed Arafat şi-a dorit să muşamalizeze anumite nereguli în ceea ce priveşte nor­mele PSI, iar dacă aceste negeruli există ar trebui să se meargă punctual la persoanele vinovate, nu să se blameze o întreagă instituţie. Mi-aduc aminte de una dintre nuvelele scrise de Ion Băieşu (pe numele său real Mihalache, dar care n-a putut scrie sub acest nume din motive politice), în care un scriitor apucase să scrie de diferite instituţii. În final, asupra scriitorului s-a abătut năpasta, adică a izbucnit un in­- cendiu. Normal, cel care l-a salvat, un pompier voinic, i-a reproşat (alături de mulţi alţii, de-a lungul nuvelei) scriitorului că de ce a scris de rău de instituţie. Iar replica lui Băieşu, prin vocea eroului principal, a fost genială: „Te pup, scriu de bine, numai salvează-mă”.
Cam acesta ar fi sfatul meu dat celor cuprinşi de sindromul Colectiv, justiţiarilor de ocazie, care urmăresc în special ratingul, nu dreptatea în sine. Ferească-vă Dumnezeu să aveţi nevoie de ISU, că o să-i pupaţi pe salvatori.

Recomandările redacției