maramuSalvată pe teren la finalul campionatului, FC Maramureș a fost trimisă în Liga a III-a de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal. Aceasta a analizat, joi, cererea de revizuire a litigiului cu jucătorul Petrică Dragoş, în urma căruia băimărenii au fost penalizaţi cu două puncte și au alunecat automat sub FC Olt Slatina în seria de Vest a ligii secunde.
Din păcate pentru ei, moroșenii au primit răspuns negativ, comunicatul Comisiei fiind următorul: „S-a admis excepţia tardivităţiii cererii şi a respins cererea de revizuire formulată de FCMU Baia Mare, ca tardivă. Părţile au dreptul să solicite în scris comunicarea motivării hotărârii în termen de 3 (trei) zile de la comunicarea acesteia. În situaţia neexercitării acestui drept, hotărârea devine irevocabilă”.
Dacă verdictul este final, gruparea lui Dan Hotico s-ar putea desființa, în condițiile în care colaborarea cu Primăria din Baia Mare depindea de rămânerea echipei în eșalonul secund. În „Dealul Florilor” se mai ridică o formație, este vorba despre FC Baia Mare, care este susținută necondiționată de autorități și care, la rândul ei, ar putea ajunge în Liga a II-a peste două sezoane.
În fine, FC Olt va fi și sezonul următor adversarul „Bătrânei Doamne” în campionatul ligii secunde. Teamul ce-și dispută partidele de pe teren propriu la Slatina a fost pregătit în stagiunea încheiată acum 10 zile de fostul mijlocaș al Telecomului și Gloriei, Dan Oprescu, care a contat și pe patru fotbaliști arădeni: Cristian Bordea, Norbert Polgar, Flavius Cuedan și Alex Sălăjan.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției