În ceea ce priveşte relaţiile de bună vecinătate noi, românii, avem două complexe congenitale. Primul complex ţine de faptul că, deşi suntem popor vorbitor de limbă latină, am ajuns să fim înconjuraţi de popoare slave şi fino-ugrice, care ne-au întrerupt contactul firesc, direct şi nemijlocit, cu celelalte neamuri romanice: italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Cel de-al doilea complex vine din zona credinţei strămoşeşti: în vreme ce toate celelalte popoare vorbitoare de limbă latină se manifestă din punct de vedere spiritual în spaţiul catolic, noi, urmaşii Romei, am rămas printre popoarele ortodoxe care se revendică de la fostul Bizanţ. Altfel spus, suntem singurii ortodocşi vorbitori de limbă romanică, iar până spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea ne opinteam din răsputeri să ne scriem gân­- durile cu slove… chirilice. Astăzi, când scriem aceste rânduri, constatăm că toţi vecinii noştri şi-au nuanţat poziţia diplomatică şi, diluându-şi discursul pro-Bruxelles, fac paşi destul de consistenţi către Rusia lui Putin. Bulgarii, vecinii noştri din sud, au anunţat deja că nu sunt de acord cu sancţiunile economice pe care Uniunea Europeană le-a luat împotriva Moscovei. Inclusiv dinspre Budapesta se rosteşte un discurs pro-so­- vietic, iar vecinii noştri de dincolo de Nădlac aproape că au devenit rebelii Uniunii Europene din acest punct de vedere. Ucraina, vecina noastră de la nord, se află în plin război intern: jumătate dintre urmaşii lui Bogdan Hmielniţki vor să se îndrepte către Bruxelles, iar cealaltă jumătate vor să se unească cu Maica Russia. Sârbii, vecinii de la sud-vest, au anunţat că vor să facă manevre militare comune cu Armata Roşie… Aşa stând lucrurile, din punct de vedere al vecinătăţii am rămas ai nimănui, iar diplomaţii de la Bucureşti rebuie să-şi reconsidere, cât mai repede cu putinţă, strategiile şi alianţele. Din punct de vedere geo-strategic, două ţări din zona noastră ar avea interese oarecum convergente cu ale României: Polonia şi Turcia. Toate cele trei ţări reprezintă pilonii flancului estic al NATO, iar ca dimensiune teritorială se numără printre cele mai mari state din regiune. Nu în ultimul rând, atât Polonia, cât şi România au avut multe de pătimit de pe urma „prieteniei” cu Moscova, iar Turcia a reprezentat o adevărată ţintă pentru ţarii ruşi vreme de câteva secole. Probabil că în această dimensiune trilaterală ar gândi şi marele Titulescu soluţia diplomatică de urmat pentru România tristelor noastre vremuri, în care interesele de partid se pun cu  mult înaintea interesului naţional. Deşi, dacă stăm să ne gândim mai bine, nu cunoaştem nici până în ziua de astăzi ce tulburări de memorie şi de înţelepciune s-au manifestat prin minţile înaintaşilor noştri de la începutul secolului trecut care, cât e lumea de largă, n-au găsit alt loc unde să dosească tezaurul patriei decât tocmai la Moscova…

Recomandările redacției