Singurul spital de interes naţional din judeţul Arad a ajuns în degringoladă

Spitalul care cu doar câţiva ani în urmă reprezenta speranţa multor bolnavi din întreaga ţară a ajuns în pragul falimentului. Fără conducere stabilă de doi ani de zile, cu tratamentul insuficient oferit pacienţilor, cu un program de lucru haotic şi total ineficient, cu un personal decimat, tot mai mulţi bolnavi renun­ţă să mai apeleze la ser­viciile unităţii.
Spitalul de Recuperare Neuromotorie „Dr. Corneliu Bârsan” din Dezna este singurul spital de interes naţional din judeţul Arad şi este finanţat integral din venituri proprii. Unitatea se află în subordinea directă a Ministerului Să­nătăţii, iar pacienţii provin în proporţie de 70% din alte judeţe, în timp ce doar 30% sunt din judeţul Arad.
Fără căpătâi
Lucrurile au început să mear­gă tot mai prost din momentul în care Ministerul Sănătăţii nu a fost în stare să menţină o conducere stabilă în fruntea unităţii. De doi ani de zile managementul spitalului este interimar. Unitatea din Dezna a fost condusă până la data de 16 noiembrie 2013 de către Camelia Malea, aflată atunci la cel de-al doilea mandat. În ciuda faptului că managerul care a condus spitalul timp de şase ani beneficia de tot sprijinul Consiliului de Administraţie, care şi-a exprimat în mod oficial acest lucru printr-o scrisoare adresată conducerii Ministerului Sănătăţii, şi avea un plan de investiţii bine pus la punct pentru anul următor, conducerea ministerului nu a ţinut cont de nimic, numind în fruntea unităţii o persoană care nu a avut niciodată vreo legătură cu spitalul. Noul director, Cristian Urzică, a fost numit pe o perioadă de şase luni, după care i s-a mai prelungit de două ori mandatul cu câte o lună de zile. După aceea, în fruntea unităţii a fost instalată Otilia Samica Domocoş, care a ocupat funcţia de manager timp de un an de zile, cu două mandate de câte şase luni fiecare. În cursul zilei de ieri însă Otilia Domocoş şi-a înaintat demisia, motivând probleme personale, lăsând spitalul fără conducere. Spitalul nu numai că nu are manager, dar nici măcar comitetul director nu este întrunit. Director medical nu există, iar funcţia de director financiar-contabil nu este ocupată prin concurs.
Spital de recuperare… parţială
Situaţia este cu atât mai apăsătoare cu cât în trimestrul III al acestui an spitalul este programat pentru acreditare. Cea mai mare problemă o reprezintă însă tratamentul oferit pacienţilor care, din cauza lipsei de    personal şi a modificării progra­mului de muncă, a fost înjumătăţit. Astfel, timp de 30 de ani programul de lucru era alcătuit din ture de câte 12 ore urmate de o pauză de 36 de ore. Programul a fost modificat, ajungându-se la opt ore pe zi. Fiind însă un spital de recuperare, în care pacienţii au nevoie de mai multe reprize de tratament pe zi, angajaţii nu reuşesc să aplice procedurile complet. „În cele opt ore este imposibil să se aplice toate procedurile. Cel mai grav pentru pacienţi este lipsa procedurii de masaj din tratament, cauzată de lipsa de per­sonal. Aşa s-a ajuns ca dintr-un spital bun, cu un pres­tigiu de invidiat şi căutat de foarte mulţi bolnavi din întreaga ţară, să se aleagă aproape praful. Tot mai mulţi pacienţi renunţă la serviciile acestui spital, renumit cu foar­te puţin timp în urmă pentru serviciile sale atât hoteliere, însă în special pentru programul de recu­perare. Adre­sabilitatea este acum în scădere“, susţin angajaţii unităţii.
Memoriul angajaţilor şi a bolnavilor privind revenirea la programul iniţial de muncă, de 12 ore, s-a blocat undeva în birourile conducerii… care în momentul de faţă nici măcar nu mai există.
Oamenilor le este teamă că situaţia în care a ajuns spitalul nu este una întâmplătoare şi că se intenţionează distrugerea sa cu bună ştiinţă. Dacă în anul 2007 unitatea dispunea de munca a 90 de angajaţi, s-a ajuns ca acum personalul să numere doar 74 de persoane dintre care doi sunt rezidenţi.
Profilul spitalului implică mai mult decât în celelalte unităţi din ţară. Se  asumă cazuri grele, precum paralizii, traumatisme etc. În plus, fiecare pacient este tratat în mod individual. Până nu demult în acest spital se făcea şedinţă de kinetoterapie de două ori pe zi. Unitatea avea pacienţi şi din Constanţa sau Iaşi care se adresau serviciilor spitalului.
Unitatea fost înfiinţată în anul 1981, având ca obiect principal de activitate stabilirea diagnosticului funcţional şi aplicarea procedurilor de recuperare la bolnavii cu deficienţe neuromotorii şi de locomoţie. Spitalul se adresează pacienţilor din întreaga ţară, adresabilitatea cea mai mare înregistrânduse pentru partea de vest: Timiş, Caraş-Severin, Bihor şi Hunedoara.