Auziți? Trei zile de activități culturale! Aici trebuie muncă, organizare și multe altele, pentru ca totul să fie ca la carte. În primul rând, trebuie să prezinți toate aceste activități. Dar, cu siguranță la Șiria este și ce și cine să prezinte toate aceste lucruri.

Este vorba de ing. Valentin Bot, primarul comunei, care împreună cu Garofița Popa și Consiliul Local alcătuiesc o adevărată familie a comunității. De primarul comunei Șiria nu de puține ori am scris în coloanele ziarului nostru de realizări și de proiecte. Însă orice persoană care traversează Șiria se întreabă de ce alții nu fac ce face acest primar? Nu este destul să spui că ai o comună bogată, căci sunt comunități care au un potențial economic destul de bun, dar totul depinde de om în primul rând, cât este el de gospodar. Unii nu-și mai fac aceste întâlniri cu cetățenii și știu ei de ce: că este multă umblătură. O fi și asta…

Ia românească, o valoare a poporului român

Din cele trei zile de întâlniri, una dintre ele a fost sărbătoarea Iei românești, eveniment care a avut loc la poalele Cetății Șiria. Iată ce ne spune edilul șef: „Această sărbătoare corespunde și este legată de zilelel comunei noastre. Cu acest prilej au fost decernate distincții pentru cei care au împlinit 30 de ani de activitate în Consiliul local. Deci ziua de 24 iunie este sărbătoarea Sânzienelor și tot astăzi am împlinit 18 ani de mandat de primar și pot spune că este o bucurie sufletească pentru mine. Mi-am dorit să fac lucruri frumoase, dar toate la timpul lor. Nu am lăsat nimic de azi pe mâine. Știți este o vorbă cu delăsarea asta: ori nu le faci sau poate nu mai trebuie făcute din anumite motive. Deci ce trebuie făcut azi, azi faci, nu altă dată“, a precizat primarul, care adaugă: „La mine nu a existat și nici nu va exista delăsarea asta. În 18 ani de administrație ce am gândit, am și realizat“.

Apoi, de pe scenă, primarul Bot le-a urat un bun venit la sărbătoarea Sânzienelor „în zona noastră, așa de frumoasă, aici pe Cetatea Șiriei“. După acest mesaj transmis celor prezenți, Garofița Popa, o persoană cu enorm de multe idei și inițiative a preluat organizarea și a prezentat programul artistic. Pentru început s-a intonat Imnul României, după care au urcat pe scenă ansamblurile artistice: „Ansamblul Șiriana“ și alte ansambluri cu soliști vocali: Alin Neag, Roberta Tomșa și mulți alții. Ca invitat special a fost Ștefan Muntenaș.

Așadar a fost un program foarte frumos și variat care s-a desfășurat la poalele Cetății Șiria.

Ziua a doua de activități

Inaugurarea postului de poliție a fost evenimentul de început. Din câte am văzut, credem că nu este altul mai frumos decât cel de la Șiria. Am văzut tineri îmbrăcați în uniforme de poliție. Parcă nu sunt cei pe care-i întâlnim în trafic. Erau îmbrăcați frumos pentru că și pentru ei era o sărbătoare, inaugurarea modernului și frumosului sediu. La inaugurare au participat domnii comisari șefi Marcel Chițu, – șeful Poliției Municipale Arad, comisar șef Ioan Dan Suciu, subcomisar Andrei Cătălin Suciu și subcomisar Gabriel Tamaș –șef Poliție comunală Șiria. De asemenea, au fost prezenți și colegi de la alte posturi de poliție. Au fost oferite diplome de excelență inspectorului șef Ioan Marcu Tamaș și altor reprezentanți ai IPJ.

A fost oficiată o slujbă de către un sobor de preoți, după care edilul comunei, domnul ing. Valentin Bot a ținut să mulțumească întregului colectiv pentru buna colaborare „pe care vrem să o avem în continuare“.

Cei prezenți de la IPJ Arad au dat asigurări că acest lucru se va și întâmpla.

După inaugurarea sediului, am fost la o altă inaugurare și anume a unui Centru social –comunitar. Acesta va purta numele renumitului profesor Marcel Priescu. Deci fosta școală primară a primit destinația de Centru social-comunitar. A fost și o expoziție de picturi, prezentare de mașini Kia și premierea elevilor și dascălilor cu rezultate excepționale și multe altele pe care le poți găsi doar în programul Șiriei.

Ultima zi, a treia, a fost dedicată Paradei Portului Popular

Cea mai frumoasă activitate a fost aceasta. Au fost în fața publicului ansambluri îmbrăcate în port popular, fanfara Brass-Band Șiria, Ansamblul Folcloric „Florile Mureșului“ din Vladimirescu, Ansamblul Folcloric „Busuiocul“ din Sântana, Ansamblul Folcloric Arădean din Arad și soliștii vocali: Patricia Corbei, Alin Neag, Orchestra Generalu, condusă de Florin Ionaș, Daniel Ilie, Nena Demian și Orchestra Ionuț Mateș și Simonca Costin.

A fost organizată și o tombolă, după care a urmat un foc de artificii. Orice s-ar spune aici a fost o muncă de organizare intensă. Dar cum spunea domnul primar Bot: „Acest lucru nu s-a făcut lucrând doar de la ora 8 la 16. Au fost zile când am ajuns acasă în miez de noapte“.

Așa că nu rămâne decât să ne bucurăm cu toții că vedem ce face acest primar și să urmăm exemplele și muncile pe care le face pentru comunitatea lui.

Noi îi dorim domnului primar succes pe mai departe, că forță are!

Recomandările redacției