Șirienii și scriitorul lor de suflet: Ioan Slavici

0
201

Cu 95 de ani în urmă, la 17 august 1925, la 77 de ani a plecat dintre noi Ioan Slavici – cel din urmă principe al generației marilor clasici. El și-a petrecut ultimele săptămâni din viață la Crucea de Jos de lângă Panciu, locul de unde putea privi via asemenea celei de la Șiria. Aici, unde s-a născut, a rămas pentru veșnicie în sufletul șirienilor. Cuvintele din urmă au fost rostite la mormântul său de scriitorul Gala Galaction „îl vedem deasupra noastră – mare în literatură, fruntaș al condeiului, premergător și explorator al frumuseților graiului și al sufletului poporului nostru. Îl vedem deasupra noastră printre nori și printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coșbuc, Caragiale”.
Autoritațile locale l-au comemorat pe marele scriitor pe 17 august în comună să natală., loc în care Slavici s-a simțit cel mai bine.
Amintim pe scurt momente din viața și opera marelui clasic.
1848 — La 18 ianuarie se naște la Şiria în Munții Apuseni, lângă Arad, Ioan Slavici.
Este cel de al doilea copil al lui Sava Slavici, măiestru cojocar, și al Elenei, născută Borlea.
A avut o soră mai mare cu cinci ani, Măriuca.
1854-1858 — Urmează școala primară în satul natal, având ca dascăl pe Dimitrie Voştinari. Un bun povățuitor îi este bunicul sau, Mihai Fercu, de asemenea evocat în Amintiri.
1859-1860 — Pentru a se putea înscrie la liceu, frecventează încă o dată clasa a IV-a la o școală primară din Arad.
1860-1865 — Este elev la liceul maghiar din Arad, clasele I—V. Stă în gazdă cu mai mulți colegi.
1868 —Trece examenul de bacalaureat la Satu Mare.
În octombrie se înscrie la Facultatea de Drept și Științe a Universității din Budapesta
1869 — În aprilie se înscrie la Facultatea de Drept din Viena în anul al doilea.
Din cauza lipsurilor materiale, se întoarce în Ardeal, în august, și se angajează la notarul din Comlăuş, sat vecin cu Șiria.
Se întoarce în Viena și își face aici sta­giul militar și în septembrie este încorporat ca „voluntar” (cu termen redus) la un regiment din Viena.
Paralel cu stagiul militar își continuă studiile universitare.
La Viena îl cunoaște pe Eminescu, cel care îi va rămâne toată viață „prieten și sfătuitor”. Amândoi sunt proclamati „membri definitivi” ai Societății literare România, întemeiată în 1864 de studenții români din Viena.
1871 — În martie debutează în „Convorbiri literare” cu comedia Fată de birău.
La constituirea societății studențești „România jună” în 8 aprilie, Slavici este ales președinte, iar Eminescu — bibliotecar. Împreună cu Eminescu desfășoară o amplă activitate pentru organizarea Serbării de la Putna și a Congresului studențesc care fixează programul luptei pentru „unitatea culturală” și națională a românilor de pretutindeni.
Termină școală militară din Viena, devenind ofițer. Își continuă însă studiile de drept.
1872 — La 1 iunie în „Convorbiri lite­rare” publică povestea Zâna Zorilor.
În iulie părăsește Viena. În vară face practică avocațială la Arad, în cancelaria lui Mircea B. Stănescu, care conducea și foaia umoristică „Gura satului”, unde colabo­rează și Slavici.
Publică în „Convorbiri literare” poveștile Ileana cea șireată și Floriţa din codru.
În iulie intră ca arhivar la Consistoriul din Oradea Mare.
Este dat în judecată pentru apărarea țăranilor români, răzvrătiți, din satul Păuliş.
Cu ajutorul Junimii și a lui Maiorescu, se întoarce la Viena pentru a-și termina studiile și a-și da doctoratul.
Urmează sfatul lui Maiorescu și vine în Iași. Este găzduit împreună cu Eminescu și Miron Pompiliu de către Samson Bodnărescu, directorul Școlii Normale. Prin Emi­nescu, cunoaște pe Ion Creangă.
Citește la Junimea nuvela Popa Tanda.
Se căsătorește cu Ecaterina Szöke Magyarosy
1875 — Călătorește la Viena și Budapesta.
În toamnă este numit profesor de filozofie la Liceul „Matei Basarab”, unde predă și ore de română, logică și psihologie.
În „Convorbiri literare” publică nuvela Popa Tanda (iunie) și Scormon (noiembrie).
1877 — În ianuarie intră în redacția ziarului Timpul, unde va lucra împreună cu Eminescu și I. L. Caragiale. Între cei trei scriitori se leagă o prietenie unică în lite­ratură română.
În articolele publicate în „Timpul” susține că România este centrul cultural și politic al tuturor românilor din țară și al celor aflaţi temporar sub stăpânire străină.
1881 — În august și septembrie întreprinde o călătorie în Oltenia și Muntenia pentru a vizita monumentele istorice, bi­sericile și mănăstirile.
I se conferă medalia „Bene merenti” pentru munca depusă la Comisia documentelor istorice.
În decembrie apar Novele din popor, care include pe lângă scrierile deja apărute în presă și Moara cu noroc.
1882 — 24 ianuarie. De ziua Unirii se constituie la București Societatea „Car­pații”, care își propune să realizeze hotărârile Congresului de la Putna pentru „unitatea” românilor; Slavici și Eminescu sunt aleși membri activi ai societății.
În martie este ales membru corespondent al Academiei Române la Secția Istorie.
Întreprinde o călătorie în Italia, fiind fascinat de sculptură lui Michelangelo și picturile lui Rafael.
Este numit profesor la Azilul „Elena Doamna”, unde predă româna și filozofia.
1883 — Îmbolnăvirea lui Eminescu (iunie) îl îndurerează profund; întreprinde numeroase acțiuni pentru a-l ajuta.
Publică un curs de etică și unul de literatură populară.
1884 — Acceptă oferta de a conduce ziarul din Sibiu „Tribuna” care își va desfășura activitatea sub deviza: „Soarele pentru toți românii la București răsare!”, iar în domeniul artei propagă „realismul poporal”.
În nr.1 al „Bibliotecii poporale” a „Tribunei” Slavici publică Pădureanca, amplă nuvelă cu subiect de român.
1885 — În februarie are primul proces din cauza articolelor din „Tribuna”. Este eliberat.
Divorțează de prima soție, Ecaterina.
1886 — La 18 martie se căsătorește la Sibiu cu profesoara Eleonora Tănăsescu, directoarea Școlii de Fete din localitate.
În toamnă se naște primul băiat, Titu Liviu, în total având șase copii.
Are trei procese de presă, este amendat, apoi e condamnat la 3 zile închisoare.
1887 — Este ales secretar al Partidului Național Român, președinte fiind G. Bariț.
Îl aduce pe G. Coșbuc redactor la „Tribuna”.
1891 — La 24 ianuarie ia ființă la București „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, în care activează și Slavici
1896 — Publică Novele II, în care include și Comoara care nu mai apăruse până acuma.
Scoate la Onești volumul Tribuna și tribuniştii.
1897 — La Arad începe să apară „Tribuna poporului”, în care Slavici publică sute de articole, fiind și membru fondator al ziarului.
Îi apare volumul Povețe pentru bună creștere a copiilor
1906 — Apare în volum Mara.
Apare la Arad, în Tribună poporului, romanul Corbeiul
1909 — Publică romanul Din două lumi.
Cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea lui Eminescu, Slavici publică în revistele literare ale timpului unele dintre cele mai valoroase pagini de memorialistică dedicate poetului nostru național.
1914 — Conduce ziarul „Ziua”, care prin politica pacifistă și de neutralitate a fost considerat progerman.
Scoate Gramatica limbii române.
1916-1917 — În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești, iar manuscrisele i-au fost confiscate și apoi pierdute. La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autoritățile române.
Rămâne în București sub ocupație și colaborează la „Gazeta Bucureștilor” și „Scena”.
1919 — Ianuarie–februarie. Pentru activitatea gazetărească din timpul razboilui este implicat împreună cu T. Arghezi în „procesul ziariștilor”. Este condamnat de Curtea Marțială și încarcerat la Văcărești. Este achitat la sfârșitul anului ca urmare a campaniei de presă inițiată de scriitori.
1921 — Publică volumul de memoria­listică Închisorile mele.
Reediteaza Poveștile (vol. I) și Nuvele, I, II.
1925 — În iunie se încheie, fără succes, campania de presă pentru a i se acorda Premiul Național pentru Proză.
Obosit și persecutat, Slavici se refugiază la fiica sa Lavinia care trăia la Crucea de Jos, Panciu.
La 17 august se stinge din viață, la ora 18.30, în casa fiicei sale.
Este înmormântat la Schitul Brazi (Panciu), însoțit pe ultimul drum de numeroasa-i familie, sătenii din împrejurimi, iar din partea Societății Scriitorilor Români de Liviu Rebreanu, Gala Galaction și Mihai Sorbul.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.