pistruOrganizaţia judeţeană a PD-L Arad anunţă că, până în momentul de faţă, s-au strâns peste 15.000 de semnături pentru finalizarea pasajelor din municipiul Arad. Această campanie a fost demarată pentru sensibilizarea Guvernului, astfel încât la o nouă rectificare bugetară să fie continuată finanţarea pasajelor Aradului. Campania se va încheia în cursul săptămânii viitoare.
Iniţiatorul acestei campanii de strângere de semnături, deputatul Eusebiu Pistru, va depune în cursul săptămânii viitoare o interpelare în Parlamentul României, unde va prezenta situaţia celor două pasaje din municipiul Arad, precum şi miile de semnături colectate pentru reluarea lucrărilor. „Voi interpela Guvernul României, mai exact pe premierul Ponta care promitea în vizita la Arad ca va finanţa continuarea lucrărilor la cele două pasaje, precum şi pe ministrul Dan Şova. Voi duce în Parlament şi miile de semnături care s-au strâns pentru a demonstra că arădenii, dar şi cei care tranzitează Aradul, îşi doresc finalizarea pasajelor ca pe o prioritate absolută”, a afirmat deputatul Eusebiu Pistru.
Pistru a ţinut să mulţumească organizaţiilor de tineret şi de femei ale democrat-liberalilor pentru implicarea în acţiunea de strângere de semnături. Acesta speră că până la data de 1 septembrie, când se va încheia campania să fie adunate aproximativ 20.000 de semnături.

Recomandările redacției