Suntem în cod roșu la infectări, dar în cod albastru la vaccinări

0
590

De la începutul campaniei de vaccinare în județ, conform Nucleului Județean de Coordonare a Activităților de Vaccinare Arad, au fost administrate doze de vaccin pentru un număr de 33.394 persoane (cu prima doză). Iar doza de rapel a fost administrată pentru un număr de 12.418 persoane. Un număr destul de îmbucurător, dacă ne uităm la situația și din alte județe ale țării. 

În data de 24 martie 2021, persoanele din Arad au fost vaccinate în centrele deschise, dar a lucrat și o echipă mobilă pentru cei care nu se pot deplasa. 

Astfel, în ultimele 24 ore, în județ, au fost vaccinate 1046 persoane. Dintre acestea: 682 cu prima doză (Pfizer), 124 cu prima doză(AstraZeneca) și 240 cu prima doză ( Moderna). 

Cu doza de rapel au fost vaccinate 476  persoane, toate cu vaccinul Pfizer. Echipa mobilă a vaccinat 30 de persoane, care nu se pot deplasa, cu prima doză (Pfizer). 

Aradul ( albastru) pe podium în Topul Județelor privind vaccinarea populației din România, alături de Timiș, Constanța, Cluj, Sibiu, Brașov, etc. Felicitări arădenilor în primul rând, colegilor din DSP Arad, SCJU Arad, Spitalul Genesis, Ineu, administrațiilor publice locale indiferent de culoare pentru implicarea exemplară și mass-mediei din Arad pentru comunicare”, a menționat Horea Timiș, directorul DSP Arad. 

În perioada 04.01 – 24.03 au fost raportate 17 cazuri de reacții post vaccinare în primele 15 minute de la administrarea dozei, fără a fi înregistrate ca fiind severe. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.