Skate park-ul de la Chișineu-Criș a fost inaugurat oficial, spre bucuria tinerilor

0
841

Skaterii din Chișineu-Criș pot fi fericiți: așa după cum li s-a promis, la finele lui martie, în chiar ultima zi a lunii, pe o vreme frumoasă și însorită, administrația orașului a inau­gurat oficial, primul skate park din oraș – și chiar și din zonă. Parcul e amplasat în imediata vecinătate a Sălii de sport, unde acum sunt concentrate în mod fericit o serie de obiective moderne de practicare a mișcării: Sală de sport, teren de sport  cu nocturnă, o mini arenă de sport iar acum și un skate park modern ce în curând va avea și o împrejmuire corespunzătoare.
Alături de Gheorghe Burdan, primarul orașului Chișineu-Criș și membrii staff-ului său, la inaugurare au participat și reprezentanții sponsorului principal Guala Pack Nădab, respectiv directoarea Aniela Mladin, însoțită de numeroși mem­bri ai personalului unității.
Firește, skate park-ul a fost plin de tinerii iubitori ai acestui sport, și nu numai, în frunte cu simpaticul Paul Ciuș – inițiatorul realizării lui. Acesta l-a întâmpinat cu un zâmbet larg pe primarul orașului, pe care, mai apoi, l-a și inițiat în… modul cum se salută practicanții și iubitorii acestui sport, spre amuzamentul tinerilor.

Inaugurarea oficială a fost simplă: fără panglici și discursuri, primarul Burdan doar urându-le tinerilor să se bucure de acest nou loc de practicare a mișcării, atrăgându-le însă atenția să facă acest lucru în siguranță, cu atenție și sportivitate, scateboardingul putând fi și dificil când intervine… teribilismul. A povestit – ca argument și spre amuzamentul general – și care a fost prima sa „întâlnire“ cu „placa“ dar și cum s-a încheiat: cu „o aterizare cam dificilă“.
Reprezentanta Guala Pack Nădab, directoarea Aniela Mladin  s-a declarat impresionată de obiectiv, de succesul pe care s-a dovedit că-l are la tineri dar și de felul cum a fost inițiat și mai apoi realizat. Le-a dorit și ea celor ce practică skateboardingul dar și patinatorilor pe role „să se bucure din plin dar și în deplină siguranță de acest skate park modern, realizat la nivelul celor de afară, ce le-a fost dăruit tocmai la timpul potrivit: pe când a venit vremea bună“.
Ar mai fi de spus și de ce este deosebit acest obiectiv: e deosebit prin felul în care s-a ajuns la realizarea lui. Ideea inițială a venit de la un tânăr licean – Paul Ciuș, elev la Liceul Teoretic „Mihai Veliciu“ din oraș. Ea a fost îmbrățișată și sprijinită de un om avizat – Daniel Cherecheș care a prezentat-o conducerii orașului. Deschis (și) la cerin­țele tinerilor, primarul Gheorghe Burdan a considerat – tocmai pentru că a venit din partea tinerilor! – că ideea merită să fie materializată cât mai rapid. După ce s-a obținut acordul Consiliului Local, la realizarea acestui obiectiv a participat – ca sponsor, și firma Guala Pack Nădab prin demersurile inimoasei directoare Aniela Mladin. Firma a sponsorizat jumătate din costul parcului, cealaltă jumătate venind de la bugetul local. Și, uite așa, inițiativa liceanului de la „Mihai Veliciu“ s-a materializat rapid; atât de rapid că se poate  bucura și el, încă liceean fiind, de acest parc, alături de colegii lui mai mari și mai mici și de toți iubitorii acestui sport aparte, skateboardingul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.