Citesc înmărmurit o postare pe facebook a lui Ionel Dancă, actualmente purtător de cuvânt al PNL. Fostul televizorist, racolat de către PNL doar în virtutea faptului că știe să dea din gură, a luat-o razna, făcând pe liderul, mai ceva ca Rareș Bogdan, semănând cu o unealtă însuflețită care vrea să-și dirijeze stăpânul, să-l amăgească, să-l discrediteze, pentru ca, în cele din urmă, să îi ia locul. Citiți și cugetați dacă declarațiile lui Dancă fac bine sau rău PNL-ului, cel care a decis să-i dea o căruță de bani ca să îmbrace în cuvinte mesajul partidului: „Neconflictuala” Dăncilă și-a trasformat miniștrii în postaci de atac la Iohannis. Tot felul de troli din guvern, „cuci” și „budăi”, începând cu Fifor, unul mai Breaz ca altul, au ieșit ca la ordin să-l atace pe pre­ședintele Iohannis pentru că, vezi domnule, le blochează activitatea. Care activitate, trolilor?! Probabil, vă referiți la activitatea de campanie a Vioricăi Dăncilă în care folosiți tot aparatul de stat al Guvernului, așa cum e năravul premierilor PSD, candidați la prezidențiale, și care în final au pierdut lamentabil, tot în fața lui Iohannis. Mai încercați încă o dată aceeași manevră ticăloasă și veți avea același rezultat. Dar, altceva, pentru oameni, pentru țară, nu vreți să faceți?! De exemplu, demisia! Nu vă mai obosiți și nu mai cheltuiți banii statului pentru acțiuni de campanie, demisia ar fi cel mai bun lucru pe care l-ar face Guvernul Dăncilă pentru români. Aruncând cu banii românilor pe promisiuni în stânga și în dreapta, fără număr și fără rost, băgați țara în haos și pentru pentru asta, da, trebuie să fiți opriți. România are nevoie ca de aer de o guvernare nouă, responsabilă, fără PSD, cât mai repede cu putință! #RomaniaFaraPSD”, scrie Ionel Dancă pe Facebook. Da, dacă Dancă ar fi fost un simplu om de presă, ar fi o scriitură acceptabilă, chiar drăguță, dar sub nicio formă un partid politic nu poate să emită un asemenea text. Mă îndoiesc că Dancă a avut discuții cu cei din conducerea PNL, care să-i fi cerut un asemenea mesaj din partea PNL. De fapt, nu mă îndoiesc, sunt sigur că Dancă a făcut-o de capul lui, uitând că el nu mai este un televizorist sau un postac pe facebook, ci purtător de cuvânt al unui partid și nu are voie să transmită altceva decât cuvântul partidului, nu cuvântul său.
Partidele politice au racolat oameni din presă nu pentru a-i încorpora ca militanți, ci pentru că ei, având abilitatea de manipulare, să îmbrace mesajele sub o formă cât mai atrăgătoare pentru electorat. Problema partidelor este că aceste unelte au început să conștientizeze că pot să se folosească de partid în interesul propriu, să nu se mai mulțumească doar cu simbria exorbitantă primită pentru abilitățile lor, ci să ia locul stăpânilor, să vorbească în nume propriu, să emită niște declarații flamboiante, care să-i facă pe membrii res­pectivului partid să-i umple de funcții și demnități. Exemple sunt cu duiumul, începând cu Gușe, continuând cu Gabriela Firea și terminând cu Rareș Bogdan, Ionel Dancă și Carmen Avram. Nu vreau să dau cu parul, știu că sunt și jurnaliști care s-au înscris într-un partid sau altul, că au acceptat să fie racolați, din convingere, dat au primit funcții nu datorită talentului de actori, ci pentru că, într-adevăr, au făcut ceva concret, nu doar au dat din gură.  

Recomandările redacției