maria[1]

Credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe, vineri şi sâmbătă, la slujbele speciale care se vor oficia cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din Arad, Bodrog, dar şi la Basilica „Maica Harurilor” Maria Radna.

La Mănăstirea Hodoş-Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşii din municipiu şi judeţ.

IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, este aşteptat să participe, conform tradiţiei, la „Drumul Crucii”, care va avea loc, vineri, la Mănăstirea Hodoş- Bodrog şi la Sfânta Liturghie care va fi oficiată, sâmbătă, la Bodrog, cu ocazia hramului mănăstirii.

La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria, care vor participa la pelerinajul în cinstea Solemnităţii ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria.

Programul slujbelor

La Mănăstirea Hodoş Bodrog

Vineri 14 august

ora 9.00 – Ceasurile 3 şi 6, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos

ora 10.00 – Sfânta Liturghie

ora 15.00 – Aghiasma mică

ora 16.00 – Vecernia cu Litie şi Utrenia

ora 19.30 – Procesiunea “Drumul Crucii”

ora 22.00 – Sfântul Maslu

ora 23.30 – Prohodul Maicii Domnului

Sâmbătă 15 august

ora 2.00 – Sfânta Liturghie

ora 7.00 – Sfântul Maslu

ora 9.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului

ora 9.30 – Sfânta Liturghie Arhiereasă

La Mănăstirea “Simeon Stâlpnicul” din Gai

vineri, 14 august

ora 18.00 – Vercernia cu Litie şi cuvânt de învăţătură

ora 20.00 – Taina Sfântului Maslu şi cuvânt de învăţătură

ora 23.00 – Utrenia

Sâmbătă, 15 august

ora 2.00 – Prohodul Maicii Domnului

ora 3.00 – Ceasurile 1, 3, 6

ora 3.30 – Sfânta Liturghie de noapte

ora 7.00 –Aghiasma Mică (Sfinţirea apei)

ora 8.30 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului

ora 9.30 – Sfânta Liturghie

 

La Bazilica „Maica Harurilor“ Maria Radna

Ordinea sfintelor liturghii cu ocazia Solemnităţii ridicării cu trupul şi sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria, în bazilica „Maica Harurilor“ Maria Radna

Vineri, 14 august

Ora 18.00 – Sfânta Liturghie în limba croată

Ora 19.00 – Sfânta Liturghie în limbile maghiară şi română

Ora 20.00 – Sfântul Rozar şi Devoţiune în cinstea Maicii Domnului

Ora 21.00 – Concert de trompetă

Sâmbătă, 15 august

Ora 7.30 – Sfânta Liturghie în limba croată

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară

Ora 11.00 – Sfânta Liturghie Solemnă în limbile română, maghiară, germană oficiată de ES Martin Roos, episcop de Timişoara

Ora 13.00 – Sfântă Liturghie în limba română

Ora 14.00 – Sfânta Liturghie Greco-catolică

Ora 19.00 – Sfânta Liturghie în limba română

Duminică, 16 august

Ora 8.00 – Sfânta Liturghie în limba maghiară

Ora 10.30 – Sfânta Liturghie în limbile română, maghiară, germană

Recomandările redacției