Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români), a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru preotul militar Adrian David şi credincioşii de la Paraclisul eparhial de la Trei Insule din Arad, care l-au întâmpinat cu multă dragoste pe Întâistătătorul eparhiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei. Trecerea pe podul de pontoane peste râul Mureş a anticipat într-o formă deosebită textul Sfintei Evanghelii ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite de Înaltpreasfinţitul Timotei într-un cadru natural de o frumuseţe aparte pe malul liniştit al râului.
Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului arădean a fost pus sub titlul ,,Chemare la lucrare sfântă” (cf.citirilor duminicii: Rom. 2; Mt. 4), arătând că învăţătura ce reiese din cele două evenimente amintite în aceiaşi duminică, cea de-a doua după Rusalii, adică a chemării la misiunea apostolică de către Mântuitorul a celor dintâi ucenici, de asemenea, consacrată şi Sfinţilor Români, local adăugându-se şi sfinţirea unei troiţe, cu îndemnul urmării lui Hristos Domnul prin crucea Sa, este aceea de împlinire a îndatoririlor creştineşti faţă de Biserică şi societate. Citirile zilei, încă, arată cum cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit dintru început în lume, astfel încât şi cei ce nu aveau o lege făceau cele corespunzătoare bunei rânduieli; cu atât mai mult împlinindu-şi îndatoririle după ce au primit adevărata credinţă. Istoria Bisericii noastre dă exemplu despre modul înalt în care poporul a trăit religia sa, odrăslind personalităţi de înaltă virtute până la treapta sfinţeniei pilduitoare pentru toţi, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a înmânat o diplomă de ctitor domnului Gheorghe Mihăilă, maistru militar în rezervă, ca semn al recunoaşterii ostenelilor în folosul Bisericii şi al efortului deosebit depus la construcţia bisericuţei.
Partea a doua a prezenţei Ierarhului nostru s-a concretizat prin sfinţirea Troiţei ridicată de către credincioşi în faţa bisericuţei, la intrarea pe insulă.
La final toţi cei prezenţi au participat la o agapă frăţească.
Protos. Iustin Popovici

Recomandările redacției