La Praznicul Floriilor din acest an (1 aprilie 2018), credincioșii Parohiei Chelmac, din Arhiepiscopia Aradului i-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului și pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care este născut în acest sat pitoresc de pe Valea Mureșului. Cei doi Ierarhi au fost întâmpinați de Părintele Paroh Cornel Ardelean și alți credincioși și au săvârșit împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor din care au mai făcut Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretar Eparhial al Episcopiei din Ungaria, Părintele Florin Olteanu, Protopop de Giula, Ungaria, Părintele Mircea Șirian, Secretar al Oficiului Protopopesc Lipova, Arhidiaconul Emanuel Văduva de la Catedrala Episcopală din Giula, Arhidiaconul Mircea Proteasa, de la Arad și alți slujitori ai sfintelor altare.
La slujbă au participat mulți credincioși, de diferite vârste, din Chelmac, sau având rădăcinile în acest sat, din orășele apropiate, de la Lipova, dar și din orașe mai mari, precum Arad, Timișoara, sau Hunedoara, precum și clerici și călugărițe de la Centrul Eparhial din Giula.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Siluan, care a subliniat importanța acestui mare Praznic creștin, ce ne aduce aminte de Intrarea Triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului, acum mai bine de două milenii, unde a fost primit ca un mare Împărat, datorită minunilor nenumărate săvârșite de El în anii aceia, ce au culminat cu Învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile, de care s-au mirat mulți. Floriile inaugurează totodată și intrarea creștinilor ortodocși în Săptă­mâna Mare, ca o ultimă și intensă pregătire pentru Sfintele Paști. Atmosfera dintr-o biserică plină de credincioși este cum nu se poate mai potrivită și adecvată celei din vremea Intrării Mântuitorului în Ierusalim și reprezintă un îndemn de a face la fel, în fiecare duminică și sărbătoare.
Copiii și cei care s-au pregătit pentru aceasta au fost împărtășiți cu Sfintele Taine, iar la final Preasfințitul Părinte Emilian i-a îndemnat pe credincioși să aprecieze, cu multă luare aminte, Învierea Domnului, care este și chezășia pentru propria noastră înviere, dăruită tuturor prin Învierea Mântuitorului. A fost pentru prima dată când Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în această Parohie, de la preluarea mandatului său de Episcop-Vicar al Arhie­piscopiei Aradului și când a co- liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, venit să slujească în satul său natal cu bine­- cuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Chiriarhul locului.
După Rugăciunea Amvonului, cei doi Ierarhi au săvârșit și sfințirea ramurilor de salcie, potrivit obiceiului pentru această Duminică a Floriilor, iar acestea au fost împărțite credincioșilor, dimpreu­nă cu anafura.
Atmosfera de sărbătoare și comuniune frățească a continuat și la agapa ce a încheiat această sărbătoare a Floriilor de la Parohia Chelmac.
(C.P.)

Recomandările redacției