Slujire arhierească la Schitul Tămand

0
471

Marți, 21 noiembrie 2017, când este prăznuită Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului a poposit la Schitul de maici de la Tămand, Protopopiatul Ineu. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile ,,Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, Protos. Teoctist Bălana, Mănăstirea Feredeu, pr. Sever Mocanu, Parohia Ineu-Traian, pr. Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, pr. Sorin Streulea, Parohia Ciuntești, pr. Ovidiu Oprișa, Parohia Rogoz, pr. Andrei Slăv, Parohia Berechiu și diac. Mircea Proteasa.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit celor de față despre semnificația acestei sărbători. Preasfințitul
Părinte Emilian a subliniat faptul că aceasta este o sărbătoare neevidențiată în Sfânta Scriptură, ci în tradiția veche a Bisericii și mai de cu seamă în mărturiile Sfinților Părinți cei de demult. Preacurata Fecioară Maria a iubit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea, astfel pregătindu-se pentru vremea Bunei Vestiri și sălășluirea într-însa a Fiului lui Dumnezeu.
Răspunsurile liturgice au fost date de maicile schitului, conduse de maica stareță Serafima Ciorbă.
La final, părintele Ciprian Tripa, în numele obștii monahale și a credincioșilor prezenți, a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul pentru acest popas duhovnicesc și întregului sobor de preoți, în frunte cu protopopul locului.
Protos. Iustin Popovici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.