În Duminica a XXXI-a după Rusalii, a Vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a slujit la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Cu acest prilej, Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența a numeroși credincioși, fii duhovnicești ai preotului misionar Ciprian Vasile Cucu, slujitor al acestui sfânt lăcaș, a bolnavilor din spital dar și reprezentanți din partea instituției medicale. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca și a vorbit despre viața și învățăturile Sfântului Grigorie de Nazianz, a cărui moaște au fost așezate permanent, spre închinare în această bisericuță din incinta Spitalului Județean, fiind dăruite de Emi­nența Sa Cardinalul Angelo Comastri, Vicarul General al Sanc­- tității Sale pe lângă Cetatea Vaticanului.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu a sfințit racla cu moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz transmițând tuturor credincioșilor prezenți, conducerii Spitalului arădean, precum și bolnavilor de pe paturile de suferință, purtarea sa de grijă, rugând totodată pe Bunul Dumnezeu pentru toți cei care se ostenesc în cadrul acestei instituții medicale.
Preot. dr. Vasile Cucu

Recomandările redacției