Duminica a 9-a după Rusalii, a reprezentat, pentru credincioşii ortodocşi ai Parohiei Chişineu-Criş II, Protopopiatul Arad, o zi de aleasă bucurie, întrucât, cu încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în mijlocul lor a poposit Preasfinţitul Emilian Crişanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, pentru a binecuvânta şi sfinţi lucrările exterioare şi interioare care s-au săvârşit la acest sfânt lăcaş.

​La sosire Preasfinţitul Părinte Episcop, a fost întâmpinat în fața bisericii de un sobor de preoţi şi credincioşi, avându-l în frunte pe Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, care a adresat, în numele tuturor, un frumos cuvânt de bun venit Ierarhului. A urmat apoi slujba de binecuvântare şi sfinţire a lucrărilor, după care s-a săvârşit Sfânta Liturghie la care au luat parte pe lângă credincioși, oficialități locale și fiii parohiei: domnul Aurel Ardelean, președintele UVVG din Arad, profesor univ. dr. Eugen Gagea și domnul Iosif Matula, fost președinte al CJA și europarlamentar.

​La vremea cuvenită, Presfinţitul Emilian Crişanul a rostit cuvântul de învăţătură despre ,,Umblarea omului pe valurile acestei vieți în corabia lui Hristos”, în care a făcut referire la Evanghelia Duminicii a 9–a după Rusalii în care se relatează umblarea pe mare a Mântuitorului și potolirea furtunii – Matei 14, 22-34. Preasfinția Sa a evidențiat că, asemenea ucenicilor, corabia noastră este adesea purtată pe valurile acestei mări pământești, de vânturi și furtuni, gata să ne scufunde, iar noi încercăm de multe ori, neputincioși, să înfruntăm aceste valuri. Hristos este cel care vine, asemenea Evangheliei de astăzi să potolească orice grijă, boală sau neputință, chemându-ne pe toți în corabia Sa, care nu este altceva decât Sfânta Biserică. Pentru a sta mărturie acestei afirmații, Ierarhul a precizat că bisericile ortodoxe respectă tiparul primelor biserici care au fost construite în formă de navă sau corabie. Concluzia Preasfinției Sale a fost aceea că noi nu putem avea încredere doar în forțele proprii, ci trebuie să avem încredere mai ales în ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi în siguranță în corabia lui Hristos.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Ierarhul i-a oferit preotului paroh Albiș Dan-Viorel, din partea Centrului Eparhial și a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, distincţia de iconom stravofor, în semn de apreciere pentru frumoasele realizări.

Părintele paroh a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce a realizat, Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru toată aprecierea şi încrederea acordată, autorităţilor, preoţilor şi tuturor credincioşilor care au luat parte la acest eveniment din viaţa parohiei.

La finalul slujbei, corul parohiei dimpreună cu clericii și credincioșii au intonat Imnul României cu prilejul Zilei Naționale a Imnului României.

Pr. Oprea Mihai – Parohia Țipari

 

Recomandările redacției