Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în casă! Vecinii au dezvăluit că nu au mai văzut-o de trei săptămâni. Avea 59 de ani.

Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost găsit, duminică seară, în locuința ei. O vecină care nu a mai văzut-o de foarte multe zile a sunat la 112. Echipajul de la ambulanță nu a putut face însă nimic pentru a o salva. Primele informaţii arată o moarte naturală, în somn.

Cristina Ţopescu a vorbit ultima oară la telefon pe 23 decembrie 2019, iar ultima postare pe Facebook a avut-o pe 27 decembrie.

Cristina Ţopescu era fata celebrului comentator sportiv Cristian Ţopescu, decedat pe 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani.

Absolventă a Facultății de Limbi Străine din București, Cristina Țopescu a colaborat de-a lungul timpului cu diverse televiziuni din România, fiind prezentatoare la Antena 3 și Prima TV.

Nascuta pe 4 iulie 1960 la Oradea, Cristina Topescu a fost de mica atrasa de mirajul televiziunii. In perioada 1970-1979 a aparut la numeroase emisiuni de copii si tineret, dupa care i-a fost interzis sa mai intre in TVR, din cauza dosarului familiei Topescu (tatal cazuse in dizgratia regimului comunist, iar mama era plecata in Germania).

Dupa absolvirea Facultatii de Limbi straine, Sectia engleza-italiana, Cristina a dat meditatii, a fost corector la „Contemporanul” si a inceput sa scrie in revista „Cinema „.

 

Din cauza aceluiasi dosar la „Secu”, nu se putea angaja cu carte de munca.

 

Recomandările redacției