Şocant în Arad: a stat cu cadavrul mamei sale în casă timp de două luni!

0
289

cadavru
Mai mulţi locatari ai unui imobil situat pe strada Ghiba Birta din municipiu au sunat disperaţi, miercuri seară, la 112, pentru a anunţa că dintr-un apartament vecin (nr. 24) răzbăşte un miros urât, de cadavru aflat în putrefacţie.
Cei care au sesizat poliţia arădeană ar fi fost, să zicem, familiarzaţi cu astfel de izuri, ei fiind proprietarii unei firme de…pompe funebre.
Comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul inspectoratului de Poliţie Judeţean Aard, ne-a declarat că, ajunşi la faţa locului, procurorii şi poliţiştii criminalişti au descoperit, în apartamentul cu pricina, cadavrul unei femei de 76 de ani. Era aproape mumificat…
“Din primele cercetări, dată fiind şi starea în care se afla cadavrul, specialiştii au estimat că septuagenara ar fi murit în urmă cu aproximativ două luni. Cu fiul femeii, un bărbat de 50 de ani, nu s-a putut discuta absolut deloc, acesta aflându-se într-o vizibilă stare de ebrietate. În privinţa audierilor nici nu a încăput vorba…Urmează să fie audiat, să aflăm cu exactitate ce s-a întâmplat. Cert este că în tot acest timp scurs de la moartea mamei sale nu a anunţat pe nimeni”, mai preciza comisar Camelia Tuduce.
Vecinii femeii care au fost audiaţi de poliţiştii arădeni afirmau că bărbatul are mari probleme cu alcoolul şi nu se exclude nici posibilitatea ca acesta să fi ascuns moartea femeii pentr a-I încasa acesteia pensia, cu atât mai mult cu cât fiul ei nu lucrează niciunde şi nu are nici măcar o sursă de venit pentru a-şi alimenta…viciul.
În cursul zilei de joi urmează ca trupul femeii să fie analizat medico-legal, pentru a se stabili cu exactitate care au fost cauzele care au provocat decesul septuagenarei.
Conform aceleaşi surse, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a deschis un dosar pentru moarte suspectă, urmând să se stabilească în ce măsură bărbatul se face vinovat de vreo faptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.