mutu_copiiAfecţiunea cardiacă serioasă a lui Mario(11 ani), fiul lui operat recent pe cord deschis din cauza unui defect septal, l-a speriat atât de tare pe Adrian Mutu (34 de ani), încât fotbalistul le-a dus de urgenţă la un control de specialitate pe cele două fiice: Adriana Lea (7 ani) şi Maya Vega (5 ani).

Adrian Mutu a trecut recent prin emoţii cumplite. Coşmarul a început cu circa o lună în urmă, când Alexandra Dinu, fosta soţie, l-a anunţat că Mario, fiul lor, suferă de foramen oval deschis, deficienţă cardiacă care îi putea pune viaţa în pericol. În cele din urmă, totul s-a încheiat cu bine pentru băieţelul fotbalistului, care a fost supus unei operaţii pe cord deschis, săptămâna trecută, la o clinică de top din Italia.

«Înainte de toate sunt tată»

Numai că şocul iniţial a fost prea mare pentru “Briliant”. Gândul că şi Adriana Lea, şi Maya Vega, fetiţele pe care i le-a dăruit Consuelo Matos, actuala soţie, ar putea avea probleme similare l-a determinat pe atacantul lui Ajaccio să le ducă de urgenţă la medic, pentru investigaţii amănunţite.

“Vă rog să mă credeţi că niciodată, dar absolut niciodată nu l-am văzut pe Adi atât de îngrijorat. Ţine la copiii ăştia trei mai mult decât la orice altceva pe lume”, ne-a declarat o sursă din anturajul lui Mutu, fotbalist care şi-a făcut o autocaracterizare sugestivă pe contul personal: “Înainte de toate sunt tată şi apoi ce vreţi voi!”.

Sursa:  Libertatea.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției