În ultimul timp relaţiile dintre conservatori şi liberali sunt mai tensionate. Acest fapt a răbufnit şi la nivel local. Iată însă că starea de fapt continuă să fie sub semnul întrebării. Mai mult, la începutul acestei săptămâni, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat că în BPN al formaţiunii s-a dat un vot favorabil, de principiu, participării social-democraţilor pe liste comune cu UNPR şi PC la alegerile pentru Parlamentul European. „Vom avea listă comună cu UNPR. Urmează să votăm în Comitetul Executiv de săptămâna viitoare dacă pe această listă se va afla şi PC. Votul în Biroul Permanent este unul favorabil pentru liste comune PSD-UNPR-PC. Este o discuţie de principiu, urmează ca până pe 31 să avem toate lucrurile clare cu viitorii parteneri”, a spus Ivan, după şedinţa BPN al PSD. Acesta a mai precizat că pe lista candidaţilor pentru europarlamentare atât UNPR, cât şi PC ar putea avea câte un loc „eligibil, dar şi locuri semieligibile sau la bătaie”. Purtătorul de cuvânt al PSD, care este şi liderul delegaţiei PSD la PE, Cătălin Ivan, a menţionat că obiectivul partidului de a obţine 35% la alegerile europarlamentare este unul „corect”, având în vedere că la ultimele alegeri europarlamentare formaţiunea a contabilizat 31% din voturi. De asemenea, Ivan a spus că PSD a discutat şi despre posibilitatea de a avea listă comună de candidaţi cu PNL, dar a precizat că acest lucru ar fi „foarte dificil” de realizat. „S-a discutat de varianta de a merge pe liste comune cu PNL dar, având în vedere că venim din grupuri politice diferite, avem programe politice diferite, susţinem candidaţi diferiţi pentru şefia Comisiei Europene, e foarte dificil să avem o listă comună cu liberalii”, a punctat europarlamentarul social-democrat. În acelaşi context şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a întărit faptul că social-democraţii îşi propun să obţină un scor „în jur de 35%” la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. „În ansamblu, evident că PSD vrea să fie pe primul loc. Vrem să luăm un scor în jur de 35%. Dacă va fi mai mult, vă felicit. Dacă va fi mai puţin, ne analizăm să vedem de ce luăm mai puţin. Dar e un potenţial pe care îl avem în mod sigur şi pe care trebuie să-l valorificăm”, a spus Ponta.
Legat de tema unei participări pe liste commune împerună cu Partidul Conservator, deputatul PSD, Dorel Căprar a punctat: „La nivel central s-a discutat acest aspect, respectiv acela de a avea liste candidaţi din partea UNPR şi PC. Deocamdată totul este la nivelul unei ipoteze de lucru, urmând ca în viitorul apropiat să se ia nişte decizii în acest sens”. De cealaltă parte, Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, a punctat: „Luni se va desfăşura la Bucureşti Biroul Naţional al Partidului Conservator. Aici se va analiza situaţia şi vom şti exact direcţia pe care se va merge.”
Gabriel Constantinescu
Sport 42
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »