Șofer de 19 ani, fără permis, prins la volanul unei mașini cu sechestru civil

0
292

Polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Vinga, un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că asupra autoturismului figurează sechestru civil din data de 28 noiembrie 2020, acesta fiind indisponibilizat.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

De asemenea, polițiștii au depistat în trafic, pe D.N. 79 A, pe raza localității Bocsig, un bărbat de 23 de ani, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un autovehicul și remorcă, cu masa totală de 5,2 tone, fără să dețină permis de conducere corespunzător acestei categorii.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.