Digital image

Poliţiştii oraşului Pecica au depistat în trafic un bărbat care a săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, oamenii legii l-au depistat zilele trecute, în trafic, pe DN 7, pe raza localităţii, pe Daniel D., de 45 de ani, cetăţean bulgar, care a condus un ansamblu auto format dintr-un autoturism şi remorcă, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare ale celor două vehicule au valabilitatea exclusiv pe teritoriul Germaniei.

„De asemenea, în urma extinderii verificărilor s-a constatat faptul că bărbatul deţine permis de conducere necorespunzător categoriei de vehicule pe care le-a condus, aşa că pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul şi a unei remorci neînmatriculate şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere necorespunzător”, ne declara Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Recomandările redacției