Soferi bulgari și moldoveni, prinși la vama Vărșand, cu 20 de emigranți ascunși în camioane

0
255

Poliţiştii de frontieră  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, au depistat douăzeci de cetăţeni din Turcia şi Afganistan, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare și un microbuz.

 În acest sfârșit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, respectiv un cetățean moldovean, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria și Republica Moldova. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante și plăci de laminat pentru societăți din Germania și Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în compartimentele pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, opt cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 41 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în țara noastră.

 Tot în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand, poliţiştii de frontieră au oprit pe comunicația DN 79 A, în apropierea localităţii Vărşand, un microbuz condus de un cetățean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, solicitanți de azil în România.

 

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.