Polițiștii rutieri au depistat ieri, în trafic, trei bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
„Polițiștii au depistat, pe strada Miron Costin din municipiu, un bărbat de 47 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,81 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolmiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului“, susţine Claudia Iuga, din cadrul Poliţiei Arad.
Tot pe raza municipiului, pe strada Cocorilor, a fost depistat un tânăr de 19 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul figurează neînmatriculat, iar numerele de înmatriculare cu care circula fuseseră atribuite unui alt autoturism.
Pe numele tânărului a fost întocmit în dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, cu numere de înmatriculare false și fără a deține permis de conducere.
A mai fost depistat un bărbat de 42 de ani, din Ghioroc, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 708/B, pe raza localității Păuliș, având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din 27 iulie a.c..
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism neînmatriculat.
(A.C.)

Recomandările redacției