Poliţiştii arădeni fac în continuare cercetări pentru a-l identifica şi prinde pe şoferul camionului încărcat cu 320.000 de pachete de ţigări de contrabandă, care a reuşit să fugă pe câmp în momentul în care poliţiştii l-au oprit în trafic şi i-au cerut documentele, potrivit unei știri postate pe agerpres.ro.

Cazul a provocat dezbateri în presa locală din Arad şi în mediul online, existând nelămuriri cu privire la contextul în care şoferul a reuşit să fugă chiar din faţa poliţiştilor şi nu a fost prins nici după o săptămână.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat luni, pentru AGERPRES, că „se fac în continuare cercetări pentru identificare şi prinderea şoferului şi a eventualilor complici ai acestuia”.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că şoferul camionului le-a înmânat poliţiştilor nişte documente ale autovehiculului, iar când aceştia i-au solicitat şi documentele personale, a spus că trebuie să le caute în bord. Poliţiştii ar fi mers până la maşina de intervenţie pentru a verifica transportul, iar şoferul s-ar fi strecurat afară din cabină şi ar fi fugit pe câmp.

Aceleaşi surse afirmă că, contrar unor speculaţii apărute în presă, autocamionul cu ţigarete nu a fost dus în curtea firmei omului de afaceri Ioan Crişan, care a fost ucis de explozia maşinii sale, sâmbătă, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad. Camionul a fost dus în curtea altei societăţi, la care apelează poliţiştii în astfel de cazuri, pentru a putea face inventarul mărfurilor de contrabandă.

Într-un comunicat de presă transmis pe 25 mai de IPJ Arad, se arăta că „în momentul legitimării, şoferul autotrenului a fugit de la faţa locului, autotrenul fiind transportat în incinta unui operator economic”.

„Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, au fost solicitaţi poliţiştii Serviciului de Investigate a Criminalităţii Economice, fiind descărcaţi 14 europaleţi care, aparent, conţineau borcane de sticlă. După îndepărtarea borcanelor, aşezate pe partea exterioară a europaleţilor, au fost găsite 323.298 pachete (6.465.960 fire) de ţigări de contrabandă, netimbrate”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad, săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Aurelia Dobre, instituţie care a preluat cazul, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că se fac cercetări pentru contrabandă.

Cele peste 320.000 de pachete cu ţigări descoperite de poliţiştii arădeni în camionul oprit în trafic erau ascunse în spatele unor borcane transportate în paleţi. Întreaga cantitate, precum şi camionul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Recomandările redacției