Șoferul căutat de polițiștii locali, dar și de cei de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Arad a fost depistat în municipiul Arad. Astfel, polițiștii Biroului Rutier au depistat luni, un bărbat de 42 de ani, din Odvoș, care a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe strada General Vasile Milea. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, astfel că s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Conducătorul auto în cauză a pătruns pe strada Vasile Milea dinspre strada I.C. Brătianu, pe sens interzis, având asigurarea obligatorie de răspundere civilă în caz de accidente expirată și a acroșat un alt automobil staționat, după care a plecat de la locul tamponării. Autoturismul a fost ridicat la solicitarea echipajului Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări. 

Recomandările redacției