Etapa a șaptea a Ligii a treia a început cum nu se poate mai bine pentru echipele arădene. Șoimii Lipova a reușit în această după-amiază să învingă la Dumbrăvița cu scorul de 2-0, asta deși înaintea partidei se afla la 4 locuri și 5 puncte în urma amfitrionilor.

Șoimii au început mai bine partida și în minutul 11 vor deschide scorul. În urma unei tranziții pozitive foarte bine executate, mingea ajunge în banda dreaptă la Suslak, acesta livrează o centrare cu efect în careul bănățenilor iar Trabalka se înalță și șterge ușor mingea care se oprește în plasa laterală a porții gazdelor.

Gluma se va îngroșa pentru echipa din Dumbrăvița la jumătatea primei reprize când căpitanul Zurbagiu (nume predestinat) vede al doilea cartonaș galben și își lasă echipa în 10 oameni.

Spre finalul reprizei lipovanii, deși în superioritate numerică, fac ușor pasul în spate permițând gazdelor să domine însă fără ocazii la poarta lui Iliescu.

Primele 10-15 minute ale reprizei secunde Șoimii vor domina teritorial meciul însă apoi Dumbrăvița începe din nou să amenințe careul oaspeților. Pe fondul unor inexactități în apărarea alb-albaștrilor vor apărea chiar și câteva situații periculoase în careul Lipovei însă nefructificate de gazde.

Până la urmă Șoimii le vor oferi un final de meci liniștit suporterilor lor deoarece cu un sfert de oră înainte de final Gavrilă execută bine o lovitură de colț și Filimon plasează excelent mingea cu capul în colțul lung. Și dacă gazdele mai aveau de doi bani speranță, aceasta se risipește peste 5 minute când al doilea căpitan al echipei, Martinov, vede la rândul său cartonașul roșu, tot după două galbene acumulate.

Scor final CSC Dumbrăvița – Șoimii Lipova 0-2 (0-1). Semnatarii victoriei sunt:

Iliescu – Suslak, Nicolescu, Popa, Aldan – Brad, Salhi, Gavrilă, Bozian – Trabalka, Filimon. Au mai jucat Ciubăncan, Ban, Simion, Polgar și Hațegan. Antrenor: Flavius Sabău

Recomandările redacției