Efectivul alb-negru s-a reunit în efectiv aproape complet la începutul săptămânii. Antrenorul Dan Cuedan
le-a înmânat jucătorilor câte un program individual de pregătire, pe care Alin Pavel & comp. îl vor urma până la sfârșitul lunii ianuarie.
„Le-am trimis programe și lui Suciu, Românu și Uibariu, care vor ajunge la Arad săptămâna viitoare. Copil și Vițu, cei doi nou-veniți au luat și ei contact cu lotul. Pe lângă ei îi mai avem în probe pe Alin Trif, care a jucat la Deva, în Liga a IV-a din Hunedoara, și pe Remus Borlean, de la Șoimii Tauț”, a precizat antrenorul Șoimilor.
Pâncotanii vor lucra individual timp de fiecare zi până pe 1 februarie, dată la care se trece la etapa următoare. „Lucrez împreună cu domnul Pavel Piroș la o strategie pentru pregătire pe plan local. E posibil să mai apară noutăți, conducerea negociază, dar nu putem da nume până nu avem concretizări”, a mai spus Cuedan. Reamintim că Şoimii s-a despărțit la începutul anului de trei jucători – Dacian Cozea, Claudiu Borteș și Cosmin Ruja.

A1 80
Ultimă oră! Austria ne primește în Schengen, însă doar pe care aeriană
citește mai mult »