Șoimii Pâncota – Unirea Tărlungeni 1-1

0
239

Divizionara secundă din Podgoria arădeană și-a păstrat doar o repriză atitudinea din confruntarea cu FC Brașov, câștigată la scor de forfait în intermediara de miercuri. În fața codașei Unirea Tărlungeni, Pâncota a jucat doar o repriză, când a și luat avantaj pe tabelă, pentru ca după pauză să cadă inexplicabil și să rateze un succes ce i-ar fi putut schimba optica despre actuala sta­giune.
Declarațiile războinice ale celor două tabere s-au concretizat cu câte o intrare tare de fiecare parte în primele 10 minute, nepedepsite – însă – de arbitru. Prima ocazie a meciului a venit în minutul 9, când Pirtea a centrat perfect de pe stânga, Dragalina a preluat pe piept în 6 metri și a tras din prima cu stângul, dar transversala l-a salvat pe Muțiu. Gazdele au rămas la comanda partidei, au stat cu fundașii la mij­locul terenului, în timp ce vizitatorii nu au legat mai mult de două-trei pase. Deschiderea tabelei a venit după exact o jumătate de oră de joc. Dragalina a executat un corner la colțul lung, iar Popescu a făcut un plonjon spectaculos cu capul în proprie poartă, fiind presat de Dubeștean: 1-0. Până la finalul primei părți, brașovenii nu au avut reacție, însă nici gazdele nu au mai ajuns periculos în fața porții adverse.
Scenariul s-a schimbat la revenirea echipelor de la vestiar. „Șoimii” au făcut fără motiv pasul înapoi,  dându-le posibilitatea „uniriștilor” să lege jocul și să pună ceva probleme și în atac. Vlăsceanu și Petra nu au cadrat execuțiile de la distanță în debutul părții secunde, dar în minutul 68 același Petra a tras bine de la 23 de metri și doar intervenția lui Irimia a evitat golul. În minutul 73, însă, scorul a devenit 1-1. Chirciu a centrat de pe dreapta, iar Petra a înscris cu capul, cu boltă, la colțul lung, din colțul careului de 6 metri. Șoimii s-au mai trezit puțin și s-au vzăut din nou în atac. În minutul 76, Dragalina chiar a irosit o mare ocazie de gol, finalizând exact în Muțiu din postură de unu la unu cu acesta. Trei minute mai târziu, Dubeștean a primit o minge în careu, dar a tras peste poartă din 12 metri. Ultimele 10 minute s-au jucat pe contre, cu „șoimii” căutând mai mult gol izbăvitor, dar nou intrații Ousmane și Mihai nu au adus plusul necesar în ofensivă.
Formații:
Pîncota: Irimia – Dan, Al. Pavel, Dubeștean, Siminic – Danci (67 Ousmane) – Leucuța (82 Al. Mihai), Issa, Fuchs, Pirtea – Dragalina. Pe bancă: Sălăjan – Doda, Ianc, A. Mihai, Ousmane, Gîlcă, Oprea. Antrenor: Ionuț Popa
Tărlungeni: Muţiu – Vlăsceanu, I. Şerban, Burlacu, Bucur – M. Popescu, Minciună, Petra, Sorin Marin – Monea (46 Petrean, 90+2 Vasiloi), Chirciu. Pe bancă: Dănălache – Petrean, Podlesnîi, Păduraru, Vasiloi, Nicolae, Dâlbea. Antrenor: Daniel Bona

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.