Sunt înfrângeri la capătul cărora atât antrenorii sau analiștii cât și spectatorii, au o imagine destul de clară a cauzelor eșecului, a minusurilor care trebuie îndreptate și a modalităților prin care se poate face acest lucru. Pe de altă parte însă, există situații în care rezultatul final te lasă perplex, deoarece nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat pe teren. Dacă vreți, este vorba despre ilustrarea celebrei sintagme, „operație reușită, pacientul mort“.

Laszlo Balint și elevii săi au fost sâmbătă seara un corp de chirurgi care au oferit asistenței demonstrația unei operații „de manual“, care însă a sfârșit tragic. UTA a produs în fața Argeșului, una dintre cele mai bune evoluții din ultimii mulți ani. Am văzut joc modern, pase în viteză, driblinguri, verticalizări, execuții reușite, entuziasm  și exuberanță în multe momente… singurul lucru care a lipsit a fost tocmai ingredientul esențial: golul!

Din păcate, este al treilea meci dintre ultimele patru, în care UTA își creează ocazii multe și mari de gol dar nu reușește să le transforme. Dacă în meciurile anterioare putem vorbi aproape exclusiv de erori tehnice la finalizare, în meciul cu sâmbătă a apărut „la înaintare“ și ghinionul. Pentru oricine revede execuțiile lui Dangubic, care au lovit barele porții lui Greab, este evident că nu ai ce-i reproșa croatului din punct de vedere al calității șuturilor. Poți pune la zid un jucător că lovește bara din 2-3 metri, dar nu de la marginea careului.

Mult mai important însă decât ceea ce s-a întâmplat (pentru că trecutul nu mai poate fi schimbat) este felul în care UTA va gestiona acest moment. Se spune că atunci când joci bine, poți avea neșansă într-un meci însă pe termen lung vei culege roadele. Problema este că UTA a jucat bine cu Chindia, a jucat binișor o repriză cu Mioveni și de-a dreptul excelent cu FC Argeș și totuși rezultatele negative se adună. Mai poți avea încredere în ceea ce faci, în ceea ce produci în aceste condiții?

Antrenorul și jucătorii UTA-ei n-au de ales, trebuie să o facă. În momentul în care echipa ta produce meci de meci ocazii pe bandă rulantă, ar fi o mare eroare să încerci să schimbi abordarea tactică. Sigur, eficiența în fața porții este o problemă care trebuie rezolvată însă asta este o afecțiune care nu se tratează la antrenamente. În primul rând pentru că la nivel de seniori nu mai înveți cum să lovești mingea, iar în al doilea rând pentru că ceea ce se întâmplă la UTA nu este o problemă de calitate tehnică. Dacă ratările ar purta semnătura unui singur jucător, s-ar putea emite ipoteza că respectivul jucător are o problemă de calitate tehnică. Însă dacă ne uităm la ultimele meciuri, la UTA ratează Hora, Dangubic, Miculescu, Ubbink, Batha, Erico. Sunt toți aceștia jucători atât de slabi încât nu sunt capabili să înscrie din niște poziții care ar face misiunea ușoară și pentru jucători de ligi inferioare? Greu de crezut așa ceva, mai ales că unii dintre ei au dovedit că nu au o problemă în a marca inclusiv din situații mai dificile.

Dacă ne uităm cu atenție la multe dintre aceste ratări, cu precădere la cele din meciul cu FC Argeș, vedem că eroarea nu este atât la lovirea mingii cât la decizia luată înainte. O secundă irosită înainte de șut, sau un dribling în plus pot face diferența dintre gol și ratare. Ori astea sunt lucruri care nu se pot antrena sau, mai exact, nu se pot antrena la ședințele tactice. Cheia stă în felul în care jucătorii noștri își pot regăsi calmul, sângele rece, în care vor reuși să lase de-o parte tensiunea meciului, presiunea din interior și din exterior, astfel încât în acele momente să ia decizia corectă, care să trimită mingea în plasa porții adverse.

Acest lucru este cu atât mai greu cu cât vorbim deja de o mini criză a rezultatelor, de o cronicizare a ratărilor, lucruri care induc o stare de neliniște și nesiguranță la nivelul subconștientului jucătorilor. În plus, intră în ecuație și presiunea exterioară. Evident că publicul nu e mulțumit, că tonul suporterilor în mediul online este din ce în ce mai critic. Sigur, unele dintre critici sunt nedrepte poate, altele merg deja în zona insultelor însă lucrul ăsta nu poate fi schimbat ci doar gestionat. Ține de personalitatea și alegerea fiecărui jucător felul în care învață să facă față presiunii. Este adevărat în fotbalul modern vorbim deja de training mental, de psihologi special pregătiți a lucra cu sportivi de performanță dar, în ciuda încercărilor timide făcute și în curtea noastră, să nu ne amăgim; în fotbalul românesc se lucrează la nivel de amatori pe acest aspect și nu cred că din zona psihologului care vine periodic să stea de vorbă cu jucătorii UTA-ei putem aștepta „minuni“.

Un citat celebru din marele om politic Winston Chruchill spune: „dacă treci prin iad, nu te opri“. Este exact ceea ce trebuie să facă UTA acum, să nu se oprească, să nu-și piardă busola și să nu încerce să găsească soluții pentru probleme care nu există. Laszlo Balint și elevii săi trebuie să meargă pe aceeași linie din punct  de vedere al jocului, să uite de play-off și presiunea punctelor (să fi fost o greșeală anunțarea acestui obiectiv deși el nu a fost impus de conducere?), să se izoleze de critici, să joace cu determinare și curaj indiferent de numele pe care-l au în față și mai ales să creadă în ei înșiși. Oricât ar părea de banal, nu există soluții miraculoase ci doar munca și perseverența în lucrurile pe care le faci bine.

Recomandările redacției