Potrivit datelor sondajului IRES, 79% dintre respondenți spun că în România lucrurile merg într-o direcție greșită, iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, 35% ar vota cu PSD și 27% cu PNL, conform romaniatv.net.

„Este un trend oarecum constant în ultima vreme, pentru că momentele emoționale cum sunt cele de acum, o să le vedeți surprinse în alte întrebări care vorbesc despre deterioarea imaginii PNL și a partidelor care se află la guvernare”, a spus sociologul Vasile Dîncu la Digi24.

1. Credeți că în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?

Direcția este bună – 19%

Direcția este greșită – 79%

Nu știu/Nu răspund – 2%

2. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, care este partidul politic pe care l-ați vota?

PSD (Partidul Social Democrat) – 35%

PNL (Partidul Național Liberal) – 27%

USR-PLUS – 14%

 

PMP (Partidul Mișcarea Populară – 2%

UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) – 5%

Partidul Pro România – 2%

 

ALDE (partidul Alianța Liberalilor și Democraților) – 1%

AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) – 14%

Candidat independent – 1%

Alt răspuns – 1%

Sondaj IRES: Credeţi că Florin Cîţu ar fi trebuit să facă publică condamnarea când a fost numit ministru de Finanţe?

Trei sferturi dintre români sunt de părere că premierul Florin Cîțu ar fi trebuit să vorbească public despre incidentul din SUA legat de consumul de alcool încă din momentul în care a fost numit ministru al Finanțelor, potrivit unui sondaj IRES.

Dvs. ați auzit de dezvăluirile recente care îl privesc pe prim-ministrul Florin Cîțu?

11% spun că au auzit doar de scandalul legat de consumul de alcool în SUA, 3% spun că au auzit doar de incidentul legat de datoria neplătită în SUA, 59% spun că au auzit de ambele, iar 27% – de niciunul.

Atunci când a fost numit ministru de Finanțe, credeți că Florin Cîțu ar fi trebuit să spună public despre incidentul din SUA?

76% dintre cei chestionați au răspuns „da”, 23% au răspuns „nu”, iar 1% nu au răspuns la întrebare.

Dvs. credeți că Președintele Klaus Iohannis știa sau nu știa despre incidentul din SUA în care a fost implicat Florin Cîțu?

53% dintre respondenți cred că președintele știa, 35% cred că nu știa, iar 11% intră în categoria „nu știu/nu răspund”.

Premierul Florin Cîțu a spus că preşedintele PNL Ludovic Orban știa despre această situație. În acest context, dvs. credeți că Ludovic Orban a procedat bine sau rău atunci când l-a propus pe Florin Cîțu pentru postul de premier al României?

21% dintre cei chestionați spun că a procedat bine, în timp cee 73% susțin contrariul. 6% nu s-au pronunțat.

Premierul Florin Cîțu spune că nu s-a gândit nicio clipă să își dea demisia. Dvs. ce părere aveți despre decizia premierului?

Doar 30% dintre cei chestionați spun că este o decizie bună, în timp ce 66% cred că este o decizie proastă. 4% nu au răspuns.

Dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, cine credeți că este mai potrivit pentru funcția de președinte al PNL?

42% dintre cei chestionați spun că Orban ar fi mai potrivit pentru șefia PNL, în timp ce pentru Florin Cîțu se pronunță 21%. 31% cred că niciunul dintre ei nu e potrivit, iar 6% nu au răspuns la întrebare.

Dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, cine credeți că va fi următorul președinte al PNL?

47% se pronunță pentru Ludovic Orban, iar 30% mizează pe Florin Cîțu. 12% dintre cei chestionați au ales varianta „niciunul”.

Dvs. credeți că Florin Cîțu merită să fie președinte al Partidului Național Liberal?

Procentajul celor care au răspuns „da” este 24%, în timp ce 72% au răspuns „nu”.

Recomandările redacției