Nu cu mult timp în urmă spuneam că din ALDE Arad nu a mai rămas practic decât firma. Unii au catalogat afirmația drept exagerată, însă cele ce vor urma în viitorul apropiat, foarte probabil, vor confirma acest lucru. De la falimentul „reușit” la ultimele alegeri ge­nerale, când filiala arădeană s-a situat sub pragul de 5% și nu a prins niciun loc de parlamentar totul este un declin continuu.  Iar acest fapt este confirmat acum, nu mai departe de Ziua Națională. Acum ALDE Arad nu a avut niciun reprezentant din conducere, la depunerile de coroane și la festivitățile pri­lejuite cu această ocazie. Celelalte partide au avut cel puțin câte un exponent la vârf: PSD l-a avut pe deputatul Căprar, președintele Organizației Județene, PNL, pe Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJ Arad și președintele Organizației municipale. De la ALDE Arad a fost doar Ionel Ciupe, consilier municipal  e drept, dar care la acest moment nu mai deține nicio funcție de conducere. La un moment dat s-a arătat și Tiberiu Dekany, dar așa într-un plan… lateral. Mă rog, oricum n-are vreo mare funcție. Pe de altă parte, ALDE Arad e sub lupa conducerii centrale. Pentru cele amintite anterior, dar și pentru o posibilă mutare în viitorul apropiat. Numai că aceas­ta are legătură cu liberalii. Mai exact este vorba despre conflictul pe care deputatul PNL, Eusebiu Pistru îl are la nivel local cu actuala conducere. Mai exact este vorba despre felul în care s-au derulat alegerile pentru șefia organizației arădene. Pistru a contestat alegerile ca fiind nestatutare. Nu a sosit încă un răspuns oficial de la București. Însă, într-un cadru restrâns, Ludovic Orban ar fi spus că lucrurile rămân așa la Arad. Adică cu Falcă șef confirmat. În această ipoteză perspectivele lui Pistru sunt fru­- moase, dar… lipsesc cu desă­vârșire. În plus și cei de la ALDE sunt cam disperați și au tot interesul să-și conserve grupul parlamentar. Surse neoficiale au lăsat să se înțeleagă că au avut loc deja contacte cu de­putatul Pistru, dar încă lucrurile nu sunt clare. Câteva chestiuni de ,,principiu”, desigur. Oricum este evident că dacă va trece cu arme și bagaje la ALDE, deputatul Eusebiu Pistru nu poate fi decât șef și cap de listă la următoarele alegeri. Așa că poate nu este întâmplător că  la ALDE Arad nu au mai fost… bani de coroane.

Recomandările redacției