Sorin Grindeanu atacă șefia executivă a PSD: Voi reintra în politică

0
300

PSD Timiş, anunţă, într-un comunicat de presă, că Sorin Grindeanu ”s-a întors acasă”, dar că, ”de fapt, Sorin Grindeanu nu a fost plecat niciodată” şi că va fi susţinut pentru candidatura la alegerile naţionale ale PSD. Într-un mesaj adresat social-democraţilor din Timiş, fostul premier spune că va candida pentru postul de preşedinte executiv. ”Sorin Grindeanu s-a întors azi acasă! De fapt Sorin Grindeanu nu a fost plecat niciodată, pentru că locul lui a fost întotdeauna lângă oamenii din PSD Timiş, colegii, prietenii, susţinătorii lui, cei lângă care s-a format ca politician şi ca lider, cei lângă care a devenit premierul României şi un social-democrat respectat şi apreciat. Astăzi acest lucru a fost evident, Sorin Grindeanu primind în unanimitate susţinerea Comitetului Executiv Judeţean al PSD Timiş pentru candidatura la alegerile naţionale ale PSD”, se arată în comunicatul de presă, de sâmbătă, al PSD Timiş. Fostul premier Sorin Grindeanu, în prezent director la ANCOM, a anunţat că îşi doreşte funcţia de preşedinte executiv. ”Voi reintra în politică, nu am lipsit la nicio campanie din ultimii 20 de ani şi tot ce-mi doresc este să redevenim echipa câştigătoare de la PSD Timiş. Am încredere în Alfred Simonis, în Eugen Dogariu, în Sebastian Răducanu, în Călin Dobra şi în Voichiţa Lăzureanu, care ştiu că va face o figură excelentă în aceste alegeri, cât şi în toţi ceilalţi candidaţi. Trebuie să redevenim principala forţă politică şi vă anunţ acum că voi candida pentru funcţia de preşedinte executiv, în echipa lui Marcel Ciolacu”, le-a transmis Sorin Grindeanu celor prezenţi la întâlnirea online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.